CAMPIOANA ICIM ARAD, CASTIGATOAREA SEZONULUI REGULAT

by Cosmin Mihuta

Campioana la baschet feminin ICIM Arad a încheiat sezonul regulat pe prima poziţie, cu 51 de puncte, sâmbătă jucându-se ultimele meciuri din cadrul etapei a XXVI-a, ultima a returului Ligii Naţionale, după care se vor disputa partidele din play-off şi play-out.

Rezultatele complete ale etapei încheiate sâmbătă, care a programat meciuri începând cu 18 martie, sunt următoarele: Phoenix Galaţi-ICIM Arad 48-94, BCM Danzio Timişoara-CSM Târgovişte 47-69, CSM Oradea-CSBT Alexandria 70-59, SCM Craiova-Olimpia Braşov 68-93, Rapid Bucureşti-CSM Satu Mare 62-83, CSU Alba Iulia-„U” Cluj 80-32 şi Nova Vita Târgu Mureş-Sepsi Sfântu Gheorghe 37-94.

Astfel, după 26 de etape, pe prima poziţie a clasamentului se află ICIM Arad, cu 51 de puncte, urmată de CSU Alba Iulia (50), CSM Târgovişte (49), Sepsi Sf. Gheorghe (45), CSBT Alexandria şi Olimpia Braşov (câte 43), CSM Satu Mare (39) şi BCM Danzio Timişoara (37).

Aceste prime opt echipe clasate vor juca în play-off, în timp ce ultimele şase clasate – Phoenix Galaţi, CSM Oradea, Rapid Bucureşti, „U” Cluj, Nova Vita Târgu Mureş şi SCM Craiova – în play-out.

Primele meciuri sunt programate în 2 aprilie.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/sport/campioana-icim-arad-castigatoarea-sezonului-regulat-la-baschet-feminin-12312670

Facebook Comments