Poliția Locală Arad continuă campania de informare a bicicliștilor și șoferilor din municipiu asupra prevederilor Codului Rutier. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au împărțit șoferilor și bicicliștilor pliante informative, în cadrul campaniei „Biciclim în spiritul legii!”, demarate de Poliția Locală Arad la data de 10 februarie 2017. Acțiunea de informare a participanților la trafic s-a derulat pe Calea Aurel Vlaicu, în cartierele Gai și Alfa, pe strada Condurașilor, Calea Radnei, strada Renașterii și pe Malul Mureșului. Un număr de 215 pliante au fost repartizate de polițiștii locali pe autoturismele parcate pe pistele de biciclete din zonele sus-amintite, în vreme ce alte 50 de pliante le-au fost înmânate, personal, bicicliștilor.
Campania de informare „Biciclim în spiritul legii !”, inițiată de Poliția Locală Arad continuă, în cartierele din municipiu, până la data de 10 mai 2017.