CAMERA DE COMERT BUCURESTI SI CONDUCEREA INSTITUTIEI, TRIMISI IN JUDECATA PENTRU CORUPTIE

by Florian Popa

Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, preşedintele instituţiei, Sorin Dimitriu, consilierul acestuia, directorul general şi directorul economic au fost trimişi în judecată pentru accesarea frauduloasă de fonduri europene pentru mai multe proiecte POSDRU şi abuz în serviciu.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru două infracţiuni concurente împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

Preşedintele CCIB, Sorin Petre Dimitriu, va fi judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, trei infracţiuni de abuz în serviciu şi infracţiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, iar consiliera acestuia, Gabriela Dumitriu, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

Gabriel Dan Mihuţ, director general la CCIB, este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase şi trei infracţiuni de abuz în serviciu, iar Laurenţia Vasilescu, director economic al CCIB, va fi judecată pentru săvârşirea infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, respectiv folosirea sau prezentarea de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments