Călin Popescu Tăriceanu a fost ales preşedinte al Partidului Liberal Reformator, informează România TV. Tăriceanu a declarat că România are nevoie de un nou proiect politic şi de o nouă viziune, precizând că trebuie încheiat un ciclu nu doar de un deceniu, ci de un sfert de secol, iar despre candidatura sa la preşedinţia partidului şi la cea a României a spus că este o provocare.
„În opinia mea există trei mari piloni pe care trebuie clădit un proiect de ţară: cetăţenii, statul şi societatea. Drepturile, libertăţile şi bunăstarea cetăţenilor reprezintă piatra de temelie a oricărei democraţii. (…). Din păcate, o mare parte a clasei politice a uitat în ultimii zece ani că drepturile cetăţenilor nu se pot rezuma la dreptul de vot, asigurat în urma deciziilor politice”, a susţinut Tăriceanu.
Noul preşedinte al PLR a criticat, totodată, legea partidelor politice, pe care a etichetat-o drept ‘cea mai complicată şi prohibitivă lege’, precum şi ‘expansiunea instituţiilor statului asupra cetăţeanului’.
Cât priveşte rolul statului, Călin Popescu Tăriceanu a spus că acesta trebuie să-şi protejeze cetăţenii, dar nu ‘să le dea de mâncare’.
„Din acest punct de vedere, este esenţială o morală a instituţiilor statului. Trebuie să înţelegem că munca este cea care asigură bunăstarea. Nu statul, nu prim-ministrul, nu preşedintele, nu primarul, ci numai munca. Nu vom putea merge mai departe în politica românească dacă nu ne vom întoarce cu faţa, în mod cinstit, către muncă”, a spus Tăriceanu.
Tăriceanu a mai afirmat că România trebuie să ajungă cea de-a şaptea putere economică a Europei şi acest lucru se va întâmpla când românii vor fi în primele şapte locuri la nivelul calităţii vieţii în Europa.
Pe de altă parte, Tăriceanu a criticat guvernarea care a venit din 2009. ‘Domnul Boc ne-a spus că a venit criza. A fost întâi criza economică şi apoi a fost cealaltă dată de binomul groazei, Băsescu şi PDL. Prima criză, fără îndoială nu cred că putea fi evitată, dar a doua, în mod cert, putea să fie evitată’, a mai susţinut acesta, citat de Agerpres.