Preşedintele ALDE Arad, Mihăiţă Claimente, a avut o postare critică, pe reţeaua Facebook, în ceea ce priveşte situaţia din PNL. Fostul deputat spune că vechii liberali au fost daţi de Ludovic Orban pe mâna lui Falcă. Reacţia lui Calimente vine în urma accederii primarului municipiului Arad în funcţia de vicepreşedinte al PNL, la nivel naţional.
Liderul ALDE Arad spune că nu se aştepta ca Ludovic Orban să facă un asemenea compromis, anume acela de a-l susţine pe Falcă pentru o funcţie de vicepreşedinte naţional.
„Mă gândesc cu tristețe că prietenul meu Ludovic Orban pentru care am votat când a câştigat Alinuţa a ajuns să- l pună pe Falcă vicepreședinte la P N L. I-am spus în faţă Alinuţei că nu voi vota cu ea şi mi-am făcut-o duşman pe viaţă. Nu am tăcut niciodată şi am făcut tot ce era de făcut legal pentu PNL. Dacă cineva mă punea să bag mâna în foc că Ludovic va face aceste compromisuri, o făceam pe loc – în sensul că nu. Şi vin deontologii şi mă întreabă de ce sunt la ALDE. Puteam eu fi în acelaşi partid cu Falcă şi toată gaşca PD-istă aciuată în PNL? Regret că foştii mei colegi din PNL Arad care l-au susţinut pe Ludovic s-au păcălit . Ludovic i-a dat pe mâna lui Falcă.VAE VICTIS”, a postat Mihăiţă Calimente pe reţeaua Facebook.