CALIMENTE: ”NU AM FOST OBLIGAT SĂ PLEC DE LA ÎNTÂLNIREA CU OAMENII DE AFACERI”

by Dana B.

În legătură cu incidentul din cadrul întâlnirii „Masă rotundă privind guvernarea mediului de afaceri 2016-2020”, organizată la Hotelul Central, președintele ALDE Arad, deputat Mihăiță Calimente ține să aducă următoarele precizări:

Acest Domn Crișan, care a lansat comunicatul pentru presă din partea filialei Arad a Confederației Patronatul Român, a început discuția despre Falcă, eu nu am pronunțat numele primarului. Era un context în care se discutau aspecte economice. Nu am fost obligat să plec, așa cum apare în comunicat, cu coada între picioare, am plecat pentru că așa am considerat de cuviință. La întâlnirea respectivă, niște domni nu înțelegeau de ce afacerile lor merg prost, iar eu le-am explicat că este din cauză că, în Arad, sunt cele mai mari impozite și taxe din țară, precum și că, în schimbul taxelor hoteliere, întreprinzătorii nu se bucură de niciun beneficiu. Domnul Crișan a început să strige, dânsul a fost cel care a făcut circ, era imposibil să avem un dialog în condițiile acelea” – explică președintele Calimente.

În altă ordine de idei, președintele Calimente subliniază că a purtat o discuție telefonică, ulterior, cu numitul domn: „L-am sunat și l-am întrebat dacă își asumă comunicatul transmis presei. Mi-a răspuns că dânsul nu s-a exprimat astfel, că mesajul său a fost interpretat. I-am cerut și îi solicit din nou să facă dezmințirile de rigoare, într-un alt comunicat. În caz contrar, îmi rezerv dreptul să îl acționez în judecată și să folosesc banii câștigați de pe urma procesului în scopuri de binefacere”.  

Facebook Comments