Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță. Perioada în care părinții trebuie să depună cererile

by Andreea Radu

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță 2024 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Calendarul înscrierii la creșă și grădiniță a fost publicat, luni, 25 martie, în Monitorul Oficial. Inițial, proiectul pus în dezbatere prevedea ca înscrierile să înceapă mai târziu, însă calendarul oficial impune o altă perioadă, scrie antena3.ro.

Astfel înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai. De asemenea, reînscrierile pentru copiii care au mai fost până acum la creșă sau grădiniță au loc în perioada 20-14 mai, urmând ca pe 24 mai să fie afișate rezultatele.

Înscrierea la creșă și grădiniță cuprinde două etape. Prima etapă prevede înscrierea copiilor pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățămât de către părinți, împreună cu cele trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

În GALERIA FOTO puteți vedea calendarul stabilit pentru înscrierea la creșă și grădiniță 2024.

Etapa a II-a presupune înscrierea copiilor pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățămât de către părinți, împreună cu cele trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse.

Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță 2024

Prima etapă de înscrieri:

  • 27—31 mai 2024 (colectarea cererilor)
  • 3—5 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I — prima opțiune)
  • 6—10 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a — a doua opțiune)
  • 11—12 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a — a treia opțiune)
  • 14 iunie 2024, ora 14 (afișarea rezultatelor și a numărului de locuri rămase libere)

Etapa a II-a de înscrieri:

  • 17—21 iunie 2024 (colectarea cererilor)
  • 24—26 iunie 2024 (procesarea cererilor din faza I — prima opțiune)
  • 27 iunie—1 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a II-a — a doua opțiune)
  • 2—4 iulie 2024 (procesarea cererilor din faza a III-a — a treia opțiune)
  • 5 iulie 2024 (afișarea rezultatelor și a numărului de locuri rămase libere)

Etapa de ajustări are loc în perioada 19-29 august și este dedicată copiilor care nu au primit un loc în primele două etape de înscriere.

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar.

La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar

Afișarea rezultatelor după etapa de ajustări va avea loc pe data de 30 august 2024, ora 14.

Începând cu anul școlar trecut, grupa mijlocie este obligatorie la grădiniță, amintește Edupedu.ro.

Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță 2024 poate fi descărcat AICI.

Facebook Comments