Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024 au fost publicate de Ministerul Educației. Olimpiadele școlare sunt competiții organizate la nivel județean, național și internațional, care se adresează elevilor cu aptitudini și performanțe înalte în domeniul anumitor discipline.
În urma participării la astfel de concursuri, rezultatele remarcabile ale elevilor sunt recunoscute prin burse, locuri în tabără și alte stimulente.
În plus, elevii care participă la olimpiade își dezvoltă anumite abilități, își antrenează creativitatea și își testează cunoștințele specifice anumitor discipline, fiind vorba despre o contribuție semnificativă în vederea dezvoltării lor personale și profesionale.
Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare în anul școlar 2023-2024 au fost publicate luni, 29 ianuarie 2024, de Ministerul Educației.
Profesorii implicați în pregătirea elevilor pentru olimpiade au dreptul la zile libere, potrivit contractului colectiv de muncă.
Astfel, cadrele didactice care participă la organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare, derulate în zilele de repaus săptămânal/sărbătoare legală, beneficiază de 2 zile libere plătite pentru fiecare zi lucrată.
Sunt peste 70 de poziții de olimpiade naționale școlare în calendarul publicat de Ministerul Educației (ME), peste 40 poziții de concursuri finanțate și peste 100 de poziții de concursuri școlare desfășurare fără finanțare din partea ME.
Calendarele pentru campionatele naționale sportive școlare din 2024 urmează să fie publicate în curând de Ministerul Educației, notează edupedu.ro.
De asemenea, mai multe concursuri organizate pe școală sau la nivel local s-au desfășurat deja în perioada decembrie 2023-ianuarie 2024, în lipsa calendarului publicat de Ministerul Educației.
Lista fazelor județene și naționale la olimpiade în anul școlar 2023-2024
Olimpiada de Limba și Literatura Română (OLLR) 2024: Etapele pe județ ar urma să se organizeze pe 9 martie 2024, conform documentului care poate fi descărcat mai jos în articol.
-Etapa națională pentru gimnaziu- 7 și 21 aprilie, la Bacău
-Etapa națională pentru liceu- 24 și 28 aprilie, la Suceava
-Etapa pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru diaspora are etapa județeană pe 16 martie și cea națională între 18-21 aprilie, la Arad.
Olimpiada Națională de Matematică, clasele V – XII: pe 10 martie ar urma să fie faza județeană. Între 9 și 12 mai 2024 este faza națională, la Vaslui, pentru clasele V-VI, între 2 și 7 aprilie, la Vaslui, pentru clasele VII-VIII și între 2 și 7 aprilie, la Târgu Mureș, pentru clasele IX-XII.
Olimpiada Națională de Istorie 2024: Faza județeană se va organiza pe 16 martie. Între 27 aprilie și 1 mai, la Brașov, este faza națională.
Olimpiada Națională De Geografie, clasele VIII – XII: Fazele pe județ se țin pe 17 martie. Etapa națională este în zilele de 25-30 aprilie, la Constanța.
Olimpiada Națională de Limba Engleză 2024: pe 16 martie se ține etapa județeană – scris, pe 23 este proba orală. Faza națională se va organiza la Hunedoara, cu desfășurare în zilele 27 aprilie – 1 mai.
Olimpiada Națională de Limba Franceză 2024: pe 23 martie este județeana. Între 26 și 30 aprilie este faza națională, desfășurată la Iași.
Olimpiada Națională de Limba Germană modernă 2024: pe 16 martie este județeana. Faza națională va fi la Târgoviște, între 20 și 26 aprilie.
Olimpiada Națională de Fizică: Faza județeană este pe 9 martie. Faza națională este între 21 și 26 aprilie, la Brașov.
Olimpiada Națională de Chimie: Faza județeană este pe 23 martie, iar faza națională între 28 aprilie și 2 mai la Buzău.
Olimpiada Națională de Biologie: etapele județene sunt pe 17 martie. Faza națională, programată între 20 și 25 aprilie la Sibiu.
Olimpiada Națională de Informatică: etapa județeană este pe 17 martie. Între 22 și 26 aprilie este naționala pentru elevii de gimnaziu, la Iași. Pe 16 martie este județeana pentru liceeni, iar între 23 și 28 aprilie va avea loc etapa națională, în București.
Alte olimpiade și concursuri
Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” 2024 (OLAV) pentru liceu: județeana, pe 16 martie. Proba A pe 19-23 aprilie 2024, iar Proba B pe 23-26 mai 2024, la Bistrița – liceu. Pentru gimnaziu, la București, între 9 și 12 mai.
Olimpiada de limbi romanice – spaniolă, italiană, portugheză: faza județeană, pe 23 martie, faza națională pe 26-30 aprilie, la Iași. Pe 13 aprilie ar urma să fie județeana, separat, de italiană ca limbă maternă.
Olimpiada de limbi clasice – greacă veche, latină: faza județeană, pe 17 martie, faza națională pe 25-28 aprilie 2024, la Timișoara.
Olimpiada Națională de Astronomie și astrofizică 2024: etapa județeană este programată pe 20 aprilie, iar etapa națională pe 24-29 mai, la Iași.
Olimpiada de Informatică aplicată – AcadNet: Etapa locală pe 3 februarie, cea județeană pe 9 martie, iar naționala – între 11 și 15 mai, la București.
Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus”: Pe 24 februarie a fost stabilită etapa județeană, pe 5-7 aprilie – etapa națională, la Ploiești.
Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori 2024: Etapa județeană, pe 18 mai, iar cea națională – pe 26-31 august, în Râmnicu Vâlcea.
Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire critică „Tinerii dezbat”: În lunile martie-aprilie 2024 ar urma să se stabilească etapele județene, iar etapa națională, cu data încă nefixată, se va organiza la Constanța.
Olimpiada Națională de Dezbateri pentru Juniori (VII-VIII): În lunile martie-aprilie 2024 ar urma să se stabilească etapele județene, iar etapa națională, cu dată încă nefixată în luna mai, se va organiza la Oradea.
Olimpiada de Securitate Cibernetică 2024: Pe 2 martie va fi etapa județeană și pe 22-25 mai faza națională, la București.
Olimpiada de Informatică pentru echipe: pe 8 februarie ar urma să fie etapa zonală, după ce fazele pe școală, locală și județeană s-au desfășurat. Naționala este pe 28 februarie – 2 martie, la Piatra Neamț.
Olimpiada de Inovare și Creație digitală – infoeducație 2024: Etapa locală, în intervalul 1 – 20 martie; etapa județeană, 20-26 mai, iar cea națională pe 29 iulie – 3 august, la Focșani.
Olimpiadele Naționale din aria curriculară Tehnologii: fazele județene sunt stabilite pe 16 martie pentru cele 14 competiții. Etapele naționale – pe 26-30 aprilie, în județele Arad, Argeș, Bihor, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Mureș, Satu Mare, Vaslui și Tulcea.
Olimpiada de Religie (cultul ortodox): pe 13 aprilie ar urma să fie etapa județeană, iar pe 8-12 mai 2024 etapa națională; pentru gimnaziu, la Focșani, pentru liceu – în Piatra Neamț.
Olimpiada de Religie (cultul romano-catolic) 2024: Pe 16 martie ar urma să fie etapa județeană, iar pe 24-26 aprilie etapa națională, la Târgu Secuiesc.
Olimpiada de Interpretare instrumentală, vocală și Studii teoretice (muzică, clasele IX-XII): În luna martie ar urma să fie etapele pe școală și pe 17-21 aprilie etapa națională, la Craiova.
Olimpiada de Interpretare instrumentală 2024 (muzică, clasele V-VIII): În martie ar urma să fie etapa zonală și pe 25-28 aprilie naționala, la Suceava.
Olimpiada Națională de Pedagogie – Psihologie (licee pedagogice): Pe 22 martie ar urma să fie faza județeană și, pe 19-22 aprilie (proba A) și 25-28 aprilie 2024 (proba B) – faza națională, la Buzău.
Olimpiada Națională de Tehnologia Informației: pe 13 aprilie ar urma să fie etapa județeană, între 23 și 26 mai etapa națională la Slobozia (Ialomița).