Artista a împlinit, zilele trecute, 31 de ani și a avut parte de o aniversare specială. Soțul ei, Vlad Huidu, a surprins-o cu o escapadă la Viena.
Cu ocazia zilei de naștere, Giulia a primit cadou de la partenerul ei de viață o excursie în capitala Austriei, timp de aproape o săptămână. Cuplul a fost însoțit de fiica lor, Antonia, de nași, dar și de câțiva prieteni apropiați. În Viena, Giulia a preferat să se plimbe foarte mult pe jos şi s-a distrat vizitând magazine de jucării împreună cu fiica ei în vârstă de trei ani şi şapte luni, Antonia. Întreg itinerariul a fost gândit astfel încât să fie pe gustul micuţei Antonia, cântăreața asigurându-se că din program nu au lipsit vizita la grădina zoologică din Viena şi opriri în cele mai haioase parcuri din oraş.
Chiar în seara zilei de naştere, Giulia s-a bucurat de o cină organizată de gaşca ei frumoasă. Punctul culminant al serii a fost momentul când fiica ei i-a cântat la mulţi ani, acesta fiind şi cel mai important cadou pe care l-a primit. „Cadouri mai urmează să primesc, însă am fost foarte fericită de cum mi-am sărbătorit ziua – în familie, avându-le cu mine pe cele mai importante persoane din viaţa mea“, spune Giulia.