Trupul neînsuflețit al tânărului fost găsit.
A fost scos de scafandri din apă, de la o adâncime de aproximativ 4 m.
Cercetările au fost preluate de organele abilitate.
În sezonul cald creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, lacurilor şi canalelor de aceea este important ca cetățenii să conștientizeze riscul pe care şi-l asumă dacă se scaldă în locuri neamenajate unde există avertismentul „Scăldatul interzis”.
Pentru a evita evenimentele nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiș” al județului Arad, recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli simple:
• frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
• respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;
• evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
• nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;
• nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;
• nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;
• să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane