Nick Kyrgios, insuficient refăcut după o accidentare la cotul drept, a renunţat să mai joace la turneul de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, relatează AFP. Kyrgios, nr. 23 mondial, s-a consultat cu echipa lui medicală şi a decis că este prea riscant să participe la Roland Garros.
Australianul nu a mai jucat de la 13 aprilie, când a fost învins în sferturi la Houston de croatul Ivo Karlovic. În primul tur, Kyrgios trebuia să joace cu conaţionalul său Bernard Tomic. În cazul în care ar fi trecut în primul tur de Bernanrd Tomic, Kyrgios ar fi putut să se întâlnească în turul doi cu Maris Copil.
Organizatorii turneului de Mare Şlem de la Roland Garros au anunţat programul zilei de luni, iar România are doi reprezentanţi care debutează în competiţie încă de la începutul săptămânii. Este vorba despre Mihaela Buzărnescu, pe tabloul feminin, şi de arădeanul Marius Copil, pe tabloul masculin.
Copil va fi cel care va evolua primul. Unicul reprezentant al României pe tabloul masculin va juca în primul meci de pe terenul 16, de la ora 12:00. Cel mai bun jucător român în activitate îl are ca adversar pe italianul Marco Cecchinato, locul 72 în clasamentul general. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată până acum.
Mihaela Buzărnescu – semifinalistă la simplu şi campioană la dublu, alături de Raluca Olaru, la turneul de la Strasbourg – intra în competiţie tot azi, pe terenul 12. Partida româncei cu Vania King este programată a doua, după partida Karen Hacianov – Andreas Haider-Muarer. King este o jucătoare aflată în afara Top 1000 WTA, pe ocul 1.276.