Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Comitetului Executiv al FRF, că se aşteaptă ca arbitrii Istvan Kovacs şi Ovidiu Haţegan să oficieze la următoarea ediţie a Cupei Mondiale. „De foarte multe ori e foarte greu să fii apreciat la tine în ţară. Iar lucrul ăsta e demonstrat de Istvan Kovacs prin prestaţia sa la nivel internaţional. Istvan Kovacs alături de Ovidiu Haţegan sunt doi arbitri pe care ne bazăm în anii următori în ceea ce priveşte reprezentarea fotbalului Românesc la cel mai înalt nivel. Pe lângă prezenţa lor la Campionatul European, ne aşteptăm ca amândoi să fie prezenţi şi la Cupa Mondială. Asta înseamnă că UEFA şi FIFA recunosc integritatea arbitrajului românesc, dar totodată şi performanţa celor doi. Şi atunci ar trebui să beneficieze de mai multă înţelegere şi în campionatul intern. Kyros Vassaras (preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri) se află constant în contact cu Ovidiu Haţegan, pe care îl aşteptăm cât mai repede să revină. Obiectivul pentru el este de asemenea prezenţa la Cupa Mondială. Cu siguranţă el îşi doreşte să revină în arbitraj, din ultimele discuţii cu el asta mi-a spus”, a afirmat Burleanu.
Burleanu, despre Haţegan: „Cu siguranţă el îşi doreşte să revină, asta mi-a spus”
Ovidiu Haţegan a suferit la finalul lunii martie in infarct, după care a fost operat de urgenţă la Timişoara. Arbitrul arădean se află acum acasă, în recuperare şi s-ar putea reface total până la Mondialul de la finele acestui an! Colegul său, Istvan Kovacs, a arbitrat foarte bine semifinala Ligii Campionilor, dintre Manchester City şi Real Madrid, scor 4-3, fiind şi el în „cărţi” pentru turneul final din Qatar. Cei doi arbitri români sunt foarte apreciaţi la nivel de UEFA, Haţegan arbitrând şi el constant în Champions League, până la problema medicală apărută în primăvară.