Buna Vestire, sărbătoarea în care răsună glas de bucurie peste tot pământul

by Dana B.

În fiecare an, la data de 25 martie, creștinii sărbătoresc Buna Vestire, prilej cu care Biserica a rânduit a fi dezlegare la pește chiar dacă ne aflăm în Postul Paștelui. Figura centrală a acestei mari săbători este, cu siguranță, Fecioara Maria prin răspunsul dat Arhanghelului Gavriil:

“Iată, roaba Domnului! Fie, mie, după cuvântul tău!” (Luca, 1,38)

Un “fie!” de care avea să depindă bucuria întregii lumi, pentru că dacă astăzi avem posibilitatea mântuirii, dacă avem Sfintele Taine ca sprijin pe drum, dacă în față ni se deschide perspectiva alegerii dintre bine și rău și în funcție de această alegere să ni se deschidă la final de drum raiul sau iadul, este datorita acestui “FIE!” al Maicii Domnului spus într-un moment crucial pentru omenire.

De acest consimțământ al Fecioarei Maria a depins izbăvirea neamului omenesc pentru că Dumnezeu, Cel care a sădit liberul arbitru în fiecare dintre noi, avea să îi aștepte acceptarea sau neacceptarea planului de mântuire a lumii.

Îngerul Gavriil i se arată și ii rostește cuvinte greu de înțeles și acceptat: “Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău…cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? ….Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui PreaÎnalt te va umbri”. Un scenariu greu de imaginat și mai ales de înțeles pentru noi. Nu, însă, și pentru Fecioara Maria pentru că în acea acceptare avea să pună atât de multă credință încât “a crezut posibil, imposibilul și prin aceasta l-a făcut posibil” cum frumos subliniază Părintele Dumitru Staniloaie.

Astăzi este sărbătoarea bunăvoinței Lui Dumnezeu față de oameni, începutul iertării, mâna întinsă omenirii căzute prin Adam pentru a-i oferi dinnou perspectiva Raiului pierdut. Astăzi, ne spunea Părintele Cleopa, “răsună glas de bucurie peste tot pământul”, însă important este a ne alinia acestei bucurii și a ne părtăși de duhul ei aducător de împăcare prin acceptarea personală a crucii și purtarea ei în spiritul acelui “FIE!” rostit de Maica Domnului.

Să ne ajute Dumnezeu ca această mare sărbătoare să ne aducă tuturor bucuria unui nou început prin imitarea acelui “FIE” spus de Fecioara Maria, în cele mici și mari încercări ale vieții!

Doamne Ajută!

Monahul Serafim (Schitul Moneasa)

 

Facebook Comments