Bulj redebutează la FCC UAV într-un nou episod din „El Clasico” Arad – Târgovişte

by Sorin Haut

Conducerea FCC Baschet UAV Arad a reacţionat prompt ca urmare a faptului că obiectivul din acest sezon, calificarea în finala campionatului, este pus în pericol după cele două înfrângeri clare în faţa rivalelor Sepsi Sfântu Gheorghe şi CSM Satu Mare. Eşecuri ce i-au fost fatale portughezului Jose Araujo, înlocuit cu Bogdan Bulj, cel care s-a mai aflat pe banca tehnică a „galben-albastrelor”, ultima oară chiar sezonul trecut, când s-a obţinut medalia de bronz. Tehnicianul sârb va redebuta vineri, ora 16, la Arad, în clasicul derby cu rivala CSM Târgovişte, altădată o finală pentru supremaţie, acum doar un meci de clasament. Dacă ne uităm strict pe ierarhie, duelul de mâine se anunţă dezechilibrat, Aradul ocupând locul trei, cu 37 de puncte, iar formaţia din cetatea Chindiei abia poziţia a 10-a, cu 26 de puncte. Totuşi, ultima prestaţie a trupei lui Cătălin Tănase, acel 68-76 cu liderul Sepsi, după o evoluţie foarte bună a gazdelor, trebuie să fie un serios semnal de alarmă pentru arădence. Experimentatele Stoenescu, fostă jucătoare la Arad şi Irimia sunt cele mai importante nume din tabăra adversarei, care vine însă în Polivalentă cu entuziasm şi încredere, încercând să dea o replică cât mai bună.

Sepsi a câştigat clar cu Satu Mare şi abordează play-off-ul de pe primul loc

Hadzovic şi colegele sale trebuie să îşi panseze moralul după figuraţia din Sătmar, când s-a pierdut practic locul doi după sezonul regulat, iar o victorie clară cu marea rivală de altădată ar fi un punct de plecare pentru play-off. Apropo de faza finală a Ligii Naţionale, aseară s-a tranşat şi lupta pentru primul loc după sezonul regulat, Sepsi câştigând autoritar restanţa cu CSM Satu Mare, 88-60 şi având chiar şi avantaj în meciurile directe, în caz de egalitate de puncte. În clasamentul la zi conduce Sepsi, 38 de puncte, urmată de Satu Mare, 37 şi Arad, 36. Aşadar, se respectă raportul de forţe al ultimilor ani, cu Sepsi, Satu Mare şi Arad protagoniste în lupta pentru medalii. „Galben-albastrele” vor încerca să răstoarce însă clasamentul în play-off, într-o foarte probabilă semifinală cu sătmărencele, în care însă nu vor avea de partea lor avantajul terenului propriu. Până atunci însă, mai sunt două meciuri în sezonul regulat, cel de vineri, cu CSM Târgovişte şi deplasarea din 23 martie, de la Alexandria.

 

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate