Bulgaria a refuzat să acorde viză noului ataşat militar propus de Moscova. „Din cauza avizului negativ dat de un organism implicat în procesul de emitere a vizelor pe termen lung pentru diplomaţi, nu va fi acordată o asemenea viză unui cetăţean rus aflat în prezent în Rusia, care trebuia să vină să preia postul de „ataşat pe probleme de apărare” la ambasada rusă din Sofia”, a anunţat MAE bulgar, potrivit Rador.ro.
Ministerul nu precizează motivul pentru care a fost refuzată viza diplomatului rus, așa cum se întâmplă în astfel de cazuri. Cu toate acestea, MAE bulgar a precizat că nu este o „procedură de declarare de persona non grata”.
Acesta este al doilea caz de tensiuni diplomatice între Sofia și Moscova din ultimele zile, după ce parchetul l-a acuzat de spionaj pe unul dintre prim-secretarii de la ambasada Rusiei din Sofia. Iniţial, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că diplomatul în cauză a părăsit singur țara, dar, câteva zile mai târziu, ministerul s-a plâns că acest lucru nu s-a întâmplat.
Prin urmare, Ministerul de Externe de la Sofia i-a acordat diplomatului 24 de ore pentru a pleca. Miercuri, MAE bulgar a anunţat că el a plecat deja cu un zbor direct la Moscova, împreună cu familia sa.
Moscova a amenințat că va riposta, dar comentariile oficiale sunt deocamdată temperate.
În acest context, s-a anunţat că Ministerul de Externe a permis unei aeronave militare ruse, având la bord rachete C-400, să traverseze Bulgaria în drum spre Serbia, deși există sancțiuni europene împotriva Moscovei din cauza anexării ilegale a Crimeii.
Ambasada SUA şi cea a Marii Britanii din Bulgaria au sprijinit acțiunile autorităților bulgare în vederea expulzării diplomatului. „Statele Unite apreciză foarte mult ultimele acţiuni ale guvernului bulgar pentru apărarea suveranităţii şi independenţei ţării de influenţe nocive. Noi susţinem eforturile îndelungate ale instituţiilor angajate în anchetarea şi deconspirarea încălcării legilor bulgare. Bulgaria este un aliat puternic al NATO şi un partener în calitatea sa de membru al UE, ea având dreptul irevocail de a-şi defini propriul viitor”, a scris ambasada SUA în Bulgaria.
Bulgaria a refuzat să acorde viză noului ataşat militar al Rusiei
Facebook Comments
previous post