Bujorul, plantă de o frumusețe deosebită, plină de semnificații în folclorul românesc, a inspirat, de-a lungul timpului, operele a numeroși artiști, el fiind prezent nu doar în literatură, ci și în pictură sau în motivele tradiționale ale portului popular.
Denumirea științifică a genului este Paeonia, face parte din familiaRanunculaceae și cuprinde aproximativ 33 de specii perene, erbacee sau arbustive, originare din Asia, America și Europa, notează prof. dr. Florin Toma în cartea ”Floricultură și Artă florală”. Genul poartă numele lui Paeon, discipol al lui Esculap, zeul medicinei, și amintește, de fapt, de începuturile acestei științei, potrivit prof. dr. Elena Șelaru în volumul ”Cultura florilor de grădină”.
În ”Iliada”, Homer povestește cum Paeon, medic în Olimp, l-a vindecat pe Pluto de rana mortală pe care i-o pricinuise Hercules în timpul războiului troian. Maestrul Esculap, invidios pe discipolul său pentru această vindecare miraculoasă, a plănuit moartea acestuia, întâmplarea reprezentând, se pare, și primul exemplu de gelozie profesională din istorie. Numai că n-a fost să fie așa, căci Pluto l-a salvat pe Paeon, în semn de recunoștință, transformându-l într-o plantă, bujorul, folosit și în zilele noastre pentru vindecarea multor boli.
În cultura orientală chineză, bujorul este considerat regele florilor, iar în Japonia nu putea fi cultivat în grădina proprie decât de către familiile înstărite. În Europa, a fost de multe ori asemănat cu trandafirul, fiind chiar apreciat în plus, datorită lipsei spinilor de pe tulpină. Având în vedere această asemănare, dar și multiplele sale virtuți, bujorului i se mai spune și ”Trandafirul Maicii Domnului”.
Bujorul crește spontan în țările cu climat temperat din emisfera nordică. Dintre speciile erbacee, cele mai răspândite sunt Paeonia officinalis L., Paeonia lactiflora Pall. și Paeonia tenuifolia L., iar dintre speciile arbustive, cea mai cultivată este Paeonia suffruticosa Andr., notează prof. dr. Florin Toma.
Paeonia officinalis este originară din centrul, sudul și vestul Europei. Este cultivată de foarte multă vreme și apreciată pentru calitățile sale medicinale. Crește în tufe bogate, cu înălțimea și diametrul de 40-60 cm, formate din lăstari și frunze mari, de culoare verde. Lăstarii sau tulpinile florale, neramificate, au în vârf flori mari, solitare, cu diametrul la deschiderea maximă de 10-12 cm. Florile nu sunt parfumate, dar sunt colorate în diferite nuanțe de roșu sau de roz. Înflorirea are loc în luna mai, început de iunie.
Paeonia lactiflora este originară din China și a pătruns în Europa ca dar oferit împărătesei Josephine Bonaparte de către împăratul Chinei. Grădinarul imperial August Calot a cultivat aceste plante, le-a înmulțit și a creat numeroase cultivaruri, notează prof. dr. Elena Șelaru.Paeonia lactiflora este mai viguroasă decât specia prezentată anterior, cu înălțimea și diametrul tufei de 60-100 cm. Tulpinile sunt ramificate în treimea superioară, având în vârf mai mulți boboci florali. Florile sunt mari, simple sau duble, parfumate și colorate în nuanțe de roz, roșu sau alb. Înflorește tot în luna mai, început de iunie.
Paeonia tenuifolia este originară din Europa, fiind întâlnită pe pajiștile însorite din zona de stepă sau a pădurilor de stejar. Specia este întâlnită și în flora spontană din țara noastră și a fost declarată, alături de Paeonia peregrina, monument al naturii ocrotit prin lege. Este cunoscută și sub numele de ”bujor cu frunze înguste”. Tulpinile florale nu sunt ramificate și au înălțimea de la 10 până la 50 cm, purtând în vârf o floare mare, simplă, colorată în roșu-purpuriu sau roșu-cărămiziu. Înflorește mai timpuriu, în aprilie-mai.
Paeonia peregrina, cealaltă specie mai răspândită la noi în țară și declarată monument al naturii ocrotit prin lege, este de origine balcanică și crește în poienele stepelor sau la marginea pădurilor de stejar. Este tot o specie erbacee, înaltă de 50-80 cm, cu tulpina dreaptă și neramificată, unifloră. Floarea este mare, cu diametrul de 8-10 cm, de culoare roșie. Înflorește în lunile mai-iunie. În China, crește la altitudini de 2.400-3.400 m.
Paeonia suffruticosa este originară din China. De altfel, China este, în exclusivitate, țara de origine pentru toate speciile sălbatice de bujori arbustivi, aceștia crescând și la altitudini mari, în regiunile muntoase, până la limita altitudinii glaciare. Paeonia suffruticosa se cultivă ca plantă ornamentală încă din anul 700, din aceeași perioadă ajungând și în Japonia, unde s-au creat, de-a lungul timpului, cele mai fine și delicate varietăți. În Europa, a ajuns în anul 1787, fiind adusă la Grădina Botanică Kew de lângă Londra. Planta este arbustivă, ramificată în partea superioară, cu o înălțime de 60-150 cm și diametrul de 50-100 cm. Lăstarii și frunzișul bogat formează o tufă densă, compactă, iar florile apar solitar în vârfurile lăstarilor, fiind simple sau bătute, foarte mari, cu diametrul de până la 30 cm, variat colorate, în funcție de soi, în nuanțe diferite de roșu, roz sau alb. Înflorirea are loc la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai.
Bujorul are nevoie de soluri profunde, bogate în humus și în elemente fertilizante, bine drenate, cu umiditate moderată. Planta trebuie udată direct pe sol, evitându-se stropirea florilor, dată fiind sensibilitatea acestora la boli. Solul trebuie să fie permanent reavăn, dar se va evita excesul de apă, căci acesta poate fi la fel de dăunător ca seceta. O plantă bine îngrijită înflorește în fiecare an. Înmulțirea plantelor se face prin divizarea plantelor mari, la interval de 7-8 ani, cel mai bine vara, în luna august. Recoltarea florilor se face în faza de boboc care își arată culoarea. Este, însă, recomandat a se recolta florile după 3-4 ani de la înființarea culturii, iar la tăierea lor trebuie încercat să se lase cât mai multe frunze pe plantă, pentru a se asigura creșterea acesteia pe mai departe.
Bujorul este o plantă foarte apreciată pentru frumusețea sa, fiind folosit îndeosebi ca plantă de grădină, mai rar ca plantă tăiată. Este folosit în exemplare solitare sau în grupuri, pe peluzele de iarbă, în fața masivelor de arbuști, în centrul rondurilor sau de-a lungul aleilor.
În folclorul românesc, bujorul este o plantă plină de semnificații. În cultura populară, bujorul este deseori asociat cu dorul, cu frumusețea sau cu dragostea, fiind întâlnit nu doar în versuri și în povești, ci și în picturi sau pe motivele tradiționale ale portului popular. În satele românești, se marchează, la mijlocul lunii mai, ”Sărbătoarea bujorului”, în cadrul căreia oamenii aduc un omagiu naturii, dar și frumuseții spirituale și fizice a fetelor și flăcăilor.
Plecând de la importanța și semnificațiile bujorului pentru poporul român și spațiul geografic al țării noastre, Florin Toma, profesor la Facultatea de Horticultură din București, a propus proclamarea oficială a acestei plante ca floare națională a României, în cadrul unui proiect pe care l-a inițiat în anul 2013. Pentru promovarea acestui proiect, s-au realizat liste de adeziuni în format printat încă din 2013, iar cei ce doresc să își exprime adeziunea o pot face și în cadrul unui stand special amenajat, la Târgul Expozițional ”Zilele Horticulturii Bucureștene”, ce se va desfășura în campusul USAMV București, în perioada 27-29 mai 2016.
Prof. dr. Florin Toma declara, într-un interviu acordat în anul 2015, că ”ideea mi-a venit văzând că noi nu avem în mod oficial o floare națională. În toți anii de când predau această disciplină, le-am spus studenților mei că eu văd bujorul ca fiind floarea cea mai potrivită pentru acest rang, pentru titlu de floare națională. Pe măsură ce au trecut anii, am descoperit tot mai multe argumente care fac ca bujorul să fie specia cea mai îndreptățită pentru titlul de floare națională (…) Am ales pe baza unor cercetări destul de îndelungate să nu ne referim la o singură specie, s-avem în vedere toate speciile de bujor.”
Totodată, inițiatorii proiectul au insistat asupra unui lucru mai puțin știut, și anume acela că motivele florale cusute pe ia românească reprezintă, de fapt, bujori, dar aceștia apar și pe foarte multe textile de casă, pe cămăși sau pe fote, existând chiar și festivaluri ale bujorului
”În folclor, dar nu numai în folclor, ci și în tradiții, în cultură, în poezie, bujorul este folosit ca termen de comparație pentru a exprima frumusețea, eleganța, dorul. Însuși faptul că rimează cu cuvântul ”dor” face ca să fie întâlnit frecvent în folclor”, adăuga prof. dr. Florin Toma. În viața noastră de zi cu zi, au fost împrumutate foarte multe dintre atributele bujorului, dând astfel naștere unor arhetipuri ale frumuseții românești.
Sursa: agerpres.ro
