Bucureştenii care nu au avut apă caldă, timp de mai multe zile săptămâna trecută, vor avea facturile diminuate de RADET, după ce asociaţiile de proprietari vor face solicitări în acest sens, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANPC, Marius Dunca.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a precizat că, în urma verificărilor şi discuţiilor cu reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, s-a stabilit ca regia să diminueze facturile pentru perioada în care apa caldă nu a fost furnizată la temperaturile corespunzătoare.
Reducerea facturilor se va face la solicitarea asociaţiilor de proprietari, a completat Dunca, adăugând că nu va fi aplicată o sancţiune în acest caz, urmărindu-se ca cetăţenii să nu plătească apă caldă de care nu au beneficiat.
RADET anunţă la rândul său măsura, într-un comunicat de miercuri, precizând că vor avea facturile diminuate bucureştenii din sectoarele 2,3 şi 4, care au fost afectaţi de lipsa apei calde.
RADET anunţa pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către ELCEN.
ELCEN, furnizorul RADET, a explicat că, începând de joi, apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.
Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată către ELCEN, din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei, reprezentanţii ELCEN confirmând datoria şi arătând, în schimb, că are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014.
Distrigaz a anunţat, luni, că măsura limitării serviciului de distribuţie a gazelor naturale a fost comunicată încă din 2 septembrie tuturor instituţiilor responsabile şi că, după instituirea măsurii, presiunea permitea asigurarea apei calde.
Apa caldă a revenit la temperaturile corespunzătoare duminică seară.
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a anunţat luni că a formulat o sesizare la ANPC privind problema apei calde, în care susţine că RADET a încălcat clauzele contractuale care prevăd o anumită temperatură de livrare a apei, iar consumatorii vor fi nevoiţi să achite un serviciu de care nu au beneficiat.
Preşedintele ANPC a declarat marţi pentru MEDIAFAX că instituţia a primit numeroase reclamaţii privind lipsa apei calde la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, pe lângă sesizarea înaintată de Primăria Sectorului 4, susţinută de numeroase asociaţii de proprietari, au mai fost făcute aproximativ 100 de reclamaţii direct de bucureşteni.
Sursa: mediafax.ro