Meciul care închide etapa a 13-a din Liga 1 la fotbal se va disputa în această seară, pe stadionul Francisc Neuman. UTA şi CSU Craiova vor fi arbitrate la centru de bucureşteanul Marius Avram, unul din cei mai longevivi cavaleri ai fluierului din fotbalul românesc. UTA a mai fost arbitrată de Avram în prima ligă, la precedentele apariţii, victorii pentru arădeni: 3-0 cu Jiul Petroșani (noiembrie 2006, în care a jucat și Laszlo Balint, iar Bogdan Apostu a și marcat un gol) și 2-1, în Capitală, cu FC Național (mai 2007). Apoi, în campionatul ce s-a finalizat cu retrogradarea „roș-albilor” în Liga 2-a, Avram a mai condus Urziceni – UTA 1-0 (noiembrie 2007) și Pandurii – UTA 2-1 (aprilie 2008).
Avram nu a fost cu noroc pentru UTA în Liga a II-a. În 2010, Universitatea Cluj câştiga cu 3-1 la Arad, apoi tot arbitrul din Capitală a fost la centru la turul barajului de promovare în Liga 1, pierdut de arădeni cu 3-1, la Călărași. În retur, UTA se impunea cu 4-1. Avram va fi asistat la meciul dintre UTA şi CSU Craiova de Mircea Orbuleț, tot din capitală și Marius Badea, din Râmnicu Vâlcea. Rezerva celor trei este orădeanul Florin Marcu, îiar observatorul de arbitri vine din Brașov, în persoana lui Florin Hîncu.