Celebrul cântăreţ şi compozitor Bryan Adams s-a născut la 5 noiembrie 1959, în Kingston, Ontario, Canada. La vârsta adolescenţei s-a angajat pentru a câştiga bani şi a-şi cumpăra o chitară. Era implicat în muzică de atunci şi cânta cu diferite trupe şi chiar a abandonat şcoala pentru a urma o carieră muzicală.
S-a alăturat trupei Sweeney Todd pentru a-l înlocui pe solistul vocal, iar în 1976 trupa a lansat albumul ”If Wishes Were Horses”. Apoi a fost angajat de Canadian Broadcasting Corporation (CBC), unde a luat contact cu numeroşi artişti. În 1978, i-a fost prezentat muzicianului canadian Jim Vallance, care i-a sugerat să devină cântăreţ şi compozitor şi să renunţe la trupa cu care cânta.
În acelaşi an, a obţinut un contract la compania de înregistrări A&M, ceea ce a însemnat începutul carierei sale profesioniste în muzică. A colaborat cu Jim Vallance la compunerea unor piese cum ar fi ”I’m Ready”, ”Remember”, ”Let Me Take You Dancing” şi ”Straight from The Heart”. Albumul său intitulat chiar ”Bryan Adams” a fost lansat în 1980, iar melodiile incluse pe album erau compuse de Jim şi Bryan, care au fost şi coproducători, potrivit site-ului www.thefamouspeople.com.
A urmat albumul ”You Want It You Got It”, dar în acelaşi timp a început să colaboreze cu alte trupe pentru a compune piese ca ”Don’t Let Him Know”, ”No Way to Treat a Lady”, ”Teacher Teacher” şi ”Edge Of A Dream”.
Albumul care a spart topurile a fost ”Cuts Like a Knife”, lansat în 1983, cu single-ul ”Straight from the Heart”, care a fost între primele zece cântece în Billboard Hot 100 chart. Albumul a ajuns pe locul opt în Billboard 200, câştigând un disc de platină în Canada. Al patrulea album a fost ”Reckless”, lansat în 1984, care a devenit imediat un succes. Cuprindea hituri ca ”Summer of 69”,”Heaven”, ”Run to You”, ”One Night Love Affair”, ”Somebody” şi ”It’s Only Love”. Albumul a urcat pe primele locuri în Billboard 200 album chart, iar cântecul ”Heaven” a urcat pe primul loc în Billboard Hot 100 chart.
Ulterior a produs albumul ”Live! Live! Live!”, urmat de ”Into the Fire”, lansat în 1987, care cuprindea hituri precum ”Hearts on Fire” şi ”Heat of the Night”. Ulterior a început să lucreze cu cântăreaţa Belinda Carlisle. În 1991, albumul său ”Waking Up the Neighbours” a devenit cel mai de succes la nivel mondial. A ajuns pe locul şase în Billboard 200. Cel mai cunoscut cântec de pe acest album este ”(Everything I Do) I Do It for You”, care a urcat pe primele locuri în topurile din multe ţări. A staţionat pe primul loc timp de 16 săptămâni în topurile britanice.
În perioada 1992-1999, a produs două albume – ”18 Til I Die” şi ”On a Day Like Today”. Albumele sale live din această perioadă includ ”Live in Europe – Keep On Running” şi ”MTV Unplugged”. Albumele cu compilaţii cuprind melodiile ”So Far So Good” şi ”The Best of Me”. În deceniul 2000-2010 artistul a lucrat în studio pentru albumele ”Room Service” şi ”11”, dar şi pentru albumele live – ”Live at the Budokan”, ”Live in Lisbon” şi ”Bare Bones”.
Pe parcursul aceleiaşi perioade, artistul a creat compilaţiile ”Anthology” şi ”Icon”. Albumele includ hituri ca ”Spirit: Stallion of the Cimarron” şi ”Colour Me Kubrick”, precizează sursa citată.
Până în 2015, albumul ”Tracks of My Years”, care reuneşte hituri din perioada de după 2001, a făcut record de vânzări. De asemenea, a lucrat la albumul ”Live At Sydney Opera House” şi a produs ”Jock of the Bushveld or Jock the Hero Dog”. În 2015, i-a apărut al 13-lea album, intitulat „Get Up”.
A efectuat numeroase turnee, precum ”You Want It You Got It Tour”, ”Reckless Tour”, ”Cuts Like a Knife Tour”, ”Into The Fire Tour”, ”Waking Up the World Tour”, ”So Far So Good Tour”, ”18 Til I Die Tour”, ”Unplugged Tour”, ”The Best of Me Tour”, ”Room Service Tour”, ”Here I Am Tour” şi ”The Bare Bones Tour”, ”Bryan Adams: Reckless 30th Anniversary Tour”.
În 1983 a câştigat Juno Awards pentru Solistul vocal al anului, iar anul următor a câştigat mai multe premii la Juno Awards, secţiunile Albumul anului, Solistul vocal al anului, compozitorul anului, Producătorul anului. În 1985, Juno Award pentru Albumul anului şi Solistul vocal al anului au fost câştigate tot de Bryan Adams. În acelaşi an, a împărţit premiul pentru Compozitorul anului cu Jim Vallance. Un an mai târziu, a cucerit MTV Video Music Awards, secţiunea Cea mai bună performanţă video pentru clipul ”It’s Only Love”. De asemenea, a câştigat Juno Awards pentru Solistul vocal al anului. Anul 1987 i-a adus Juno Award pentru Solistul vocal al anului, dar şi titlul Vedeta canadiană a anului, precizează site-ul thefamouspeople.com.
În 1992 a câştigat un premiu Grammy la categoria „Cel mai bun cântec scris special pentru un show de televiziune”. În acelaşi an, a câştigat Billboard Music Award la categoria ”No. 1 World Single”. Anul următor a câştigat Juno Award la categoriile Canadian Entertainer of the Year, Producer of the Year şi International Achievement Award. A fost inclus în Canada’s Walk of Fame în 1998, iar şase ani mai târziu a fost inclus în Canadian Music Hall of Fame.
În 1993 a câştigat Juno Award pentru Cel mai bine vândut album, cu ”Waking Up the Neighbours”. A primit premiul Juno pentru Cel mai bun vocalist al anului în 1997, iar în 1999 – premiul Juno pentru „Cel mai bun compozitor” al anului. Anul următor, a primit acelaşi premiu Juno pentru categoria „Cel mai bun artist”.
În 2010 a i-a fost acordat ”Allan Waters Humanitarian Award” pentru contribuţia sa la cauze umanitare. În acelaşi an i-a fost decernat ”Governor General’s Performing Arts Award”, datorită îndelungatei implicări în promovarea artelor. În 2011 a fost inclus în Hollywood Walk of Fame, conform AFP.
Piesele sale au apărut pe coloanele sonore ale unor filme celebre, precum „Robin Hood” („Everything I Do I Do It For You”), „Don Juan” („Have You Really Loved A Women”), „The Mirror Has Two Faces” („I Finnaly Found Someone” – duet cu Barbra Streisand), „Three Musketeers” (”All for Love”, împreună cu Rod Stewart şi Sting), menţionează site-ul www.imdb.com.
Este un cunoscut susţinător al drepturilor animalelor şi asociat în grupul ”PETA”, pentru care a condus multe şedinţe foto. Adams este vegetarian strict, a avut apariţii episodice în două filme, iar în prezent locuieşte în Anglia. Marea sa pasiune o reprezintă fotografia, iar lucrările sale au fost publicate în ediţia britanică „Vogue”, în „L’uomo Vogue”, „Vanity Fair”, „Harper’s Bazaar”, „Esquire” şi altele. Ca fotograf, Bryan Adams a lucrat cu Robert Plant, Joss Stone, Placido Domingo, Celine Dion, Moby, Amy Winehouse şi Morrisey.
Bryan Adams a vizitat România în 2000 şi 2008, când a susţinut concerte în Bucureşti. La 11 noiembrie 2019, va susţine un concert la Cluj-Napoca pentru a promova ultimul său album, „Shine a Light”, apărut în acest an.
Sursa: agerpres.ro