De când a aflat că are două tumori la sân, Brigitte, frumoasa soție a lui Ilie Năstase, este în pragul depresiei. Ea se roagă zilnic, să se vindece complet.
În urmă cu mai bine de un an, Brigitte a fost la un pas de moarte, fiind diagnosticată pe atunci cu embolie pulmonară, cu apă la plămâni și cu infarct pulmonar.
„Eu cred că trăiesc acum datorită credinței mele a faptului că m-am rugat tot timpul la Dumnezeu, eu fiind o persoană foarte credincioasă. Chiar și medicii mi-au spus că trăiesc pentru că Dumnezeu mă iubește cu adevărat”, declara la acea vreme, după ce s-a vindecat, soţia lui Ilie Năstase.
Iată însă că acum viața o pune din nou la încercare. În urmă cu câteva zile, ea a primit o veste cruntă, în urma unui control la medic, după ce a acuzat dureri, mai precis că are două tumori în corp (sub sân) și trebuie operată de urgență.
Foarte credincioasă, Brigitte se roagă din nou la Dumnezeu să o vindece și, înaintea operației, pe care ar urma s-o facă la Viena, ea a cerut chiar să se spovedească!
Totodată, frumoasa soție a lui Ilie Năstase a ținut să le ceară iertare tuturor celor cărora le-a greșit, inclusiv fostului soț, Ovidiu, întrucât nu i-a dat șansa mai des să fie alături de fetița lor, precum și Amaliei, fosta soție a lui Ilie Năstase, întrucât a acuzat-o, de multe ori, pe nedrept. Altfel, în aceste zile, Brigitte va mai merge să consulte încă doi medici, în legătură cu problema sa de sănătate, urmând apoi să se opereze, la sân.
Sursa: libertatea.ro