Brazilianul Roger jr. o ţine în şah pe UTA, este Balint pe urmele lui Gabi Matei?!

by Sorin Haut

Mijlocașul brazilian de 25 de ani Roger jr. a intrat în ultimele şase luni de contract cu UTA şi teoretic poate semna cu orice echipă doreşte. Totuşi, impresarul Bogdan Apostu a ţinut să precizeze că “Bătrâna Doamnă” rămâne prima opţiune pentru o prelungire de contract, iar mingea e acum în terenul clubului arădean, care prin Alexandru Meszar, conducătorul de facto al UTA-ei, trebuie să ia o decizie pe parcursul acestei luni: „Evident că ținem cont de recomandarea antrenorului nostru, dar, pe de altă parte, avem linia noastră. După cum s-a observat până acum, UTA nu are probleme cu renegocierea contractelor. Cine a mai fost dorit la club a și rămas”, spunea Meszar în urmă cu câteva zile. Situaţia lui Roger e puţin complicată, în sensul că este ofertat şi din alte părţi, probabil cu salariu mai mare decât la Arad. Dan Petrescu, antrenorul campioanei şi liderului CFR Cluj l-a remarcat pe brazilian la meciul direct, dar interesată de el e şi CSU Craiova, însă şi alte cluburi din străinătate.

Bogdan Apostu pune presiune pe UTA: „Roger are multe oferte”

Coincidenţă sau nu, Roger jr. este singurul fotbalist care nu va mai ajunge la Arad înainte de a pleca împreună cu echipa în Antalya, ci va lua zborul spre Turcia direct din București. „În primul rând, Roger este singurul jucător străin pe care îl reprezint oficial dintre fotbaliștii aduși la UTA. Roger are mai multe oferte, dar așa este corect și normal să mai discutăm cu UTA. Am o relație specială cu acest club și voi avea o discuție cu domnul Meszar. Nu avem un termen limită, noi îl fixăm până la urmă, dar, din punct de vedere legal, orice jucător aflat în ultimele șase luni de contract poate semna cu oricine. Într-adevăr, am văzut ceea ce a declarat și domnul Meszar și e adevărat și anume că UTA a prelungit contractele tuturor jucătorilor cu care a dorit să prelungească. Mai departe vom vedea”, a spus Bogdan Apostu la conferinţa de presă de ieri, de la club.

Gabi Matei e liber din iulie şi ultima oară a jucat în Polonia

Altfel, astăzi se anunţă zi interesantă pe piaţa de transferuri, iar UTA ar putea anunţa alte achiziţii. Fostul fecesebist Gabi Matei, 31 ani, de profil fundaş lateral dreapta, liber de contract din vara anului trecut, ar putea fi o variantă pentru Laszlo Balint, care preferă jucători cu experienţă. Gabi Matei a evoluat pentru FC Argeş în prima jumătate a sezonului 2020/21. Din iulie 2021, Gabi Matei este liber de contract. Ultima dată a jucat în Polonia, la Gornik Leczna. Totuşi, Meszar spunea că UTA nu va transfera în iarnă jucători care nu au evoluat în ultima perioadă, aşa cum e cazul lui Matei. De văzut şi dacă Balint îşi va primi măcar unul din cei doi jucători ofensivi doriţi până la plecarea în cantonamentul din Antalya, programată pentru ziua de mâine, 5 ianuarie. Tot astăzi va fi definitivată şi lista de jucători pentru avionul de Turcia, via Bucureşti.

 

Facebook Comments