Președinta Braziliei, Dilma Rousseff, a apărat marți seara organizarea controversată a Cupei Mondiale de fotbal, care debutează joi, afirmând că Brazilia „este pregătită, atât pe teren cât și în afara lui”.
Într-o alocuțiune radio-televizată adresată națiunii, Dilma Rousseff a urat bun venit suporterilor din lumea întreagă, afirmând că Brazilia îi așteaptă „cu brațele deschise”, la fel cum statuia lui Iisus Mântuitorul domină golful Rio de Janeiro.
„Brazilia a surmontat principalele obstacole și este pregătită pe teren și în afara lui”, a susținut șeful statului.
Președinta Braziliei, candidată pentru un nou mandat în luna octombrie, s-a lansat într-o pledoarie asupra binefacerilor Cupei Mondiale pentru țară.
„Noi am construit, am îmbunătățit aeroporturi, porturi, șosele, poduri, căi de acces, linii de transport rapide și am făcut-o în primul rând pentru brazilieni”, a afirmat ea.
Aceste realizări „nu vor pleca în valizele turiștilor după Cupa Mondială. Ele vor rămâne aici, în beneficiul tuturor brazilienilor. Cupa Mondială durează o lună (12 iunie-13 iulie), dar beneficiile vor rămâne toată viața”, a adăugat ea.
Președinta Braziliei s-a străduit să minimalizeze impactul celor 11 miliarde de dolari investite în pregătirea Cupei Mondiale, dintre care o treime în construcția sau renovarea stadioanelor.
Brazilienii au protestat masiv în vara trecută față de aceste cheltuieli uriașe, reclamând în locul lor investiții în servicii publice foarte deficitare precum transporturile, sănătatea și educația.
Șeful statului a lansat un mesaj de bun venit celor aproximativ 600.000 de suporteri străini așteptați în țară și i-a invitat pe brazilieni să-i întâmpine călduros: „Prieteni din lumea întreagă, veniți în pace. Brazilia, la fel ca și Iisus Mântuitorul, vă primește cu brațele deschise pe toți”.
Sursa: agerpres.ro