În seara de Ajun se împodobeşte bradul, un obicei venit cel mai probabil de la popoarele germanice şi care a intrat în tradiţia creştină. În vârf se pune o stea, simbol al celei apărute la Betleem la naşterea lui Iisus, sau un îngeraş, simbol al ospitalităţii casei şi familiei, iar sub pomul de Crăciun, cadouri pentru fiecare. Dar, cum a început totul?
Bradul, simbol al vieţii şi al Crăciunului
Dintotdeauna, plantele şi copacii care îşi păstrează frunzele verzi şi iarna au însemnat pentru oameni un simbol al vieţii.
Anticii egipteni credeau că Soarele este un zeu şi atunci când iarna, el se îmbolnăveşte şi îşi pierde din strălucire, iar în semn de venerare a zeului-soare Ra şi ca simbol al triumfului vieţii asupra morţii, împodobeau şi aduceau în casele lor crengi verzi de palmier.
Şi romanii antici îşi împodobeau casele, cu ghirlande din laur şi brad verde, de la mijlocul lunii decembrie până pe 1 ianuarie, când celebrau Saturnalia în onoarea lui Saturn, zeul agriculturii, pentru ca după solstiţiul de iarnă, câmpurile şi livezile să înverzească din nou.
Bradul mereu verde a fost omagiat şi de vikingii din Scandinavia, care îl considerau un simbol al zeului soarelui Balder, iar druzii din nordul Europei îşi decorau templele cu crengi de brad ornate cu vâsc, în timpul ritualurilor de iarnă.
O legendă spune că Sfântul Bonifaciu, cel care i-a convertit pe germani la creştinism, se afla în Turingia prin anul 720, şi trecând pe lângă un grup de oameni care venerau un stejar, a fost foarte supărat de această practică păgână şi a lovit copacul cu un topor.
În interiorul său crescuse un brad, iar Bonifaciu a crezut că este o minune şi a interpretat forma sa triunghiulară ca fiind Sfânta Treime. Vestea s-a răspândit şi bradul a devenit un simbol al credinţei creştine şi al Crăciunului în Germania.
În secolul XII se obişnuia ca în ziua de Crăciun brazii să fie atârnaţi de tavan cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii şi abia două secole mai târziu creştinii practicanţi au început să decoreze brazii.
În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al Pomului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar, şi în vârf au pus o lumânare care reprezenta Lumina Lumii.
Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit în anul 1510, în Lituania.
Din Germania vine tradiţia de a aduce bradul în casă şi de a-i împodobi ramurile cu lumânări.
Se spune că, pe la începutul secolului XVI, Martin Luther – primul reformator protestant – mergând spre casă într-o noapte de Crăciun a văzut un brad nins care sclipea frumos în lumina lunii. A adus bradul în casă şi l-a împodobit cu lumânări pentru a fi la fel de strălucitor. Tot Germania vine şi tradiţia târgurilor de Crăciun, apărute pe la mijlocul secolului al XVI, unde se vindeau figurine coapte din aluat şi ghirlande de hârtie colorată pentru a fi agăţate în brad ca obiecte decorative.
Din Germania, tradiţia de a împodobi în casă un brad de Crăciun s-a răspândit şi în Finlanda, în Franţa, Anglia şi Statele Unite.
Pe la 1605, în Franţa, la Strasbourg, de Crăciun brazii se aduceau în case şi se ornau cu bomboane, nuci, turta dulce, cu flori din hârtie şi mătase şi bineînţeles cu lumânări.
La Paris, obiceiul bradului împodobit de Crăciun a fost adus abia în 1837, de prinţesa Helene de Mecklembourg.
În Anglia, la Crăciunul din 1841, prinţul Albert, soţul reginei Victoria a dăruit familiei regale un brad de Crăciun, împodobit după obiceiul german. Apoi, obiceiul de a împodobi un brad de Crăciun s-a răspândit cu repeziciune în clasa mijlocie din Anglia, a ajuns şi în casele muncitorilor şi apoi şi în coloniile coroanei britanice.
În 1850, Charles Dickens descria împodobirea pomul de Crăciun ca pe o tradiţie destul de costisitoare, pentru că în acele vremuri se puneau în brad păpuşi, fructe, săbii, bijuterii, mici instrumente muzicale, mobilă în miniatură şi jucării.
Epoca victoriană a adus moda de aşeza bradul de Crăciun nu pe masă, ci pe podeaua.
Bradul trebuia să fie cât mai înalt şi mai bogat şi să fie împodobit cu cât mai multe ornamente, pentru a arăta starea socială a familiei.
Pe la 1900, după moartea Reginei Victoria, epoca brazilor foarte mari a apus şi, din motive de economie sau pentru a proteja pădurile de brazi, au fost folosiţi ca pomi de Crăciun brazii de plastic, inventaţi tot în Germania.
În Rusia europeană, Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales cel mai frumos dintre toţi şi împodobit cu lumânări aprinse, bomboane şi jucării. În Polonia, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, în Cehia, cu coji de ouă colorate, iar în Ucraina bradul tradiţional era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc. în Suedia se puneau în brad figurine de lemn colorate care reprezentau animale, copii sau îngeraşi, în Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei, fulgi de zăpadă şi inimioare, iar lituanienii îşi acopereau brazii cu steluţe, forme geometrice şi cuiburi de păsări.
În Statele Unite, obiceiul de împodobi bradul de Crăciun a fost adus de coloniştii germani, stabiliţi în Pennsylvania, şi a fost văzut ca o ciudăţenie. Primul brad a fost decorat pe la 1830, dar puritanii americani l-au considerat un simbol al păgânismului şi l-au renegat. Îmbodobirea bradului a fost legalizata pentru abia în 1836, de statul Alabama, din 1850 au început să se vândă brazi înainte de Crăciun şi apoi în toate statele americane a fost creată o adevărată industrie legată de ornamentele de Crăciun.
În 1853, Franklin Pierce, al 14-lea preşedinte american, a adus moda bradului la Casa Albă, o tradiţie întreruptă între 1901 şi 1909, de Theodore Roosevelt care a dorit să protejeze mediul, şi reluată în 1923, odată cu instalarea preşedintelui Calvin Coolidge.
Secolul XX a adus tot felul de ornamente: ghirlande, globuleţe, beculeţe, îngeraşi şi clopoţei puşi în brad pentru a se alunga spiritele rele.
Luminiţele electrice din pomul de Crăciun au fost inventate în 1917, de un adolescent american, Albert Sadacca, care s-a gândit să transforme bradul întunecat într-o mare de lumini şi a adaptat unele din decoraţiunile vândute de familia lui în lumini cu care putea fi ornat pomul.
În primul an au fost vândute doar 100 de seturi, dar în următorul an vânzările i-au adus venituri de milioane de dolari şi astfel a început una dintre cele mai profitabile afaceri din lume: beculeţele pentru pomul de Crăciun.
Ornarea bradului cu fel de fel de globuri sau podoabe, ghirlande de beteală, panglici sau mărgele şi beculeţe electrice a cuprins întreagă lume şi an de an creatorii şi designerii se întrec în a împodobi cel mai frumos brad.
Primul brad din Rockefeller Center a fost adus în 1931, era destul de mic şi neîmpodobit, dar doi ani mai târziu a fost înlocuit cu altul mai înalt şi iluminat electric. În 2016, bradul de Crăciun are mai mult de 30 de mii de lumini şi este împodobit cu cristale Swarovsky.
Modă culorilor şi a decoraţiunilor pentru bradul de Crăciun se schimbă de la an la an, la fel ca şi orice altă modă.
Tradiţia bradului împodobit la români
Obiceiul împodobirii pomilor există înca de pe vremea strămoşilor daci, la naştere, la nuntă sau la moarte. La naşterea copilului se sădea un brad cu care, simbolic, pruncul era înfrăţit sau se obişnuia ca nou-născutul să fie închinat de moaşă în faţa unui brad. La nuntă, în multe regiuni, se împodobea un brad şi era purtat cu mare cinste de cavalerul de onoare. La ceremoniile de înmormântare, mai ales a celor necăsătoriţi, era purtat în faţa cortegiului funerar un brad împodobit.
Legătura dintre brad şi sărbătoarea de Crăciun este însă de dată relativ recentă, de pe la jumătatea secolului XIX, şi vine din vestul Europei.
Primul brad de Crăciun ar fi fost împodobit de bona de origine germană a copiilor unui boier din Bucureşti. Bradul, împodobit ca în Germania, ar fi plăcut atât de mult musafirilor încât din anul următor şi în casele lor a fost împodobit un brad de Crăciun.
Primul Crăciun cu brad la Curtea Regală s-a organizat în 1871, pentru aniversarea Principesei Marioara, fiica lui Carol I şi a Reginei Elisabeta.
În „Memorii”, Principele Carol evoca Ajunul Crăciunului anului 1874, care a fost „de o frumuseţe strălucitoare” şi când, pentru prima dată au fost impodobiţi de Principesa Elisabeta în Sala Tronului 14 brazi frumoşi, după obiceiul ţărilor nordice, şi întreaga lume bună a Bucureştiului a fost prezentă şi a primit cadouri simbolice.
Şi Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta, scria despre acest Crăciun care a strălucit în memoria sa ca o amintire de neînlocuit, unicul Crăciun cu adevărat fericit.
Sursa: tvrinfo.ro
