Designerul Cătălin Botezatu a trecut printr-o mare tragedie în urmă cu câteva săptămâni, când mătușa sa a încetat din viață.
Binecunoscutul designer, care a comentat recent despre prima fată de care s-a îndrăgostit, a fost invitat la o emisiune de televiziune, unde a făcut mărturisiri cutremurătoare despre moartea mătușii sale, de care a fost extrem de atașat.
„Cert este că, zic eu, atât în Bucureşti cât şi într-un alt oraş ambulanţa ar putea să vină mai repede. Mă leagă de ea amintiri foarte frumoase. Era cea care mă răsfăţa cel mai tare. Avea un simţ al umorului extraordinar. Te făcea să râzi când o întâlneai.
Îmi făcea şi prăjituri. Mi-e foarte greu să vorbesc. Ea îmi spunea Cătuţă. Mi-a fost greu să o văd într-un sicriu fără lipsa aia de viaţă, de bunătate.
Mi-a fost greu să îmi iau la revedere de la ea. Tot timpul o visez. Nu vorbeşte. Când adorm mi-o aduc aminte în sicriu. Moartea mătuşii mele m-a marcat mai mult ca oricare altă înmormântare. Eu nu merg la înmormântări”, a declarat Cătălin Botezatu.
Sursa: libertatea.ro