Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, este unul dintre cei mai „vânaţi“ politicieni din Arad. După ruptura de PDL-ul lui Gheorghe Falcă, Nicolae Ioţcu s-a retras încet, încet, acţionând mai mult independent, decât în concordanţă cu partidul Marelui Vizionar, în ultimele luni.
Un motiv suficient pentru ca celelalte partide politice din Arad să-i dea târcoale preşedintelui CJA, care se ştie că oriunde merge, nu se duce cu mâna goală, ci cu majoritatea primarilor PDL. Mai întâi a fost PSD-ul, care în ciuda declaraţiilor oficiale, l-a curtat intens pe Nicolae Ioţcu. Nu prin Şcheau, care nici n-a fost practic în PSD, ci doar teoretic, el fiind de fapt pedelist de la început. A urmat apoi PNL, până la fuziunea cu PDL, care a făcut un pressing om la om la Nicolae Ioţcu, însă în cele din urmă, după contopirea cu partidul condus la Arad de Falcă, negocierile n-au mai avut sens. A mai fost şi PMP-ul Elenei Udrea, iar în cele din urmă a sosit oferta concretă şi serioasă a celor de la PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, care a discutat personal cu Nicolae Ioţcu.
Conform informaţiilor noastre, Tăriceanu i-a oferit lui Ioţcu poziţia de candidat la preşedinţia Consiliului judeţean Arad pentru alegerile din 2016. Iar oferta a fost de nerefuzat, fiindcă pentru 2016, la nivel de Arad se va forma o coaliţie formată din PSD, PLR, PC şi societatea civilă (susținută și de UDMR la județ), care să propună un primar şi un preşedinte de Consiliu judeţean, fiind o alternativă solidă la actualul PNL. Mai ales că președintele CJA va merge la PLR împreună cu majoritatea primarilor PNL, sătui de dictatura lui Gheorghe Falcă. Ioţcu va face tandem în 2016 cu Adela Cristea, de altfel cei doi fiind surprinşi împreună la mai multe evenimente sociale, culturale, economice, din ultimele săptămâni. Alături de Ioțcu au vrut să plece la PLR și alți membri ai noului PNL, printre care deputatul Pistru, consilierul local Ovidiu Moșneag sau Lucian Riviș Tipei, însă aceștia au fost refuzați de președintele CJA.
Din informaţiile noastre, astăzi, 1 aprilie, va fi parafată trecerea preşedintelui CJA la Partidul Liberal Reformator, chiar dacă ea nu va fi operată şi în acte, Nicolae Ioţcu riscând să-şi piardă funcţia dacă va semna cu alt partid. Dar jocurile sunt făcute.