Bolnavii de diabet din România sunt în pericol. O substanţă care se injectează în cazul unei crize severe de hipoglicemie şi care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte, lipseşte cu desăvârşire din farmacii. Kit-ul era până în urmă cu cinci ani decontat de stat. Acum, însă, nu se mai găseşte nici măcar în spitale, iar bolnavii sunt nevoiţi să îl cumpere din străinătate.
Glucagonul este tratamentul de urgenţă în caz de criză severă de hipoglicemie. Substanţa reface valorile normale ale zahărului din sânge. De cele mai multe ori, criza de hipoglicemie are simptome extrem de vagi, iar bolnavii leşină din senin. Pentru o tânără din Cluj care a leşinat pe stradă, salvarea a venit de la un alt diabetic care trecea prin zonă.
Hipoglicemia poate fi tratată de urgenţă prin ingerarea de zahăr. În crizele severe, însă, bolnavii nu mai pot înghiţi. Glucagonul este soluţia salvatoare până la venirea echipajului de pe ambulanţă, care poate administra glucoză intravenos.
Silvia Iancu, medic primar pentru diabet: „E ca şi cum m-aş gândi la un colac de salvare. El trebuie să existe. Hipoglicemia este oricum o urgenţă şi ea trebuie tratată cât de repede posibil. Din păcate, şi îmi este foarte greu să pronunţ cuvântul asta, dar riscul merge până la deces.”
Tratamentul nu mai este însă accesibil în România de ani buni. Unii bolnavi îşi procură medicamentul din străinătate, unde o doză costă aproximativ 10 euro.
Cristina Pătruţ, preşedinte Asociaţiei Persoanelor cu Diabet Cluj-Napoca: „Este atât de importantă injecţia asta încât am fi dispuşi să o cumpărăm indiferent de care ar fi preţul ei! Există, de exemplu… acum m-am întors din Bosnia şi acolo este glucagon este în Ucraina”.
Raluca Arbore, vicepreşedinte al Colegiulului Farmaciştilor Cluj: „Motivul principal pentru care nu se găseşte este că nu este listat pe lista ANM-ului, prin urmare nu poate fi adus în România”.
Până la această oră, Ministerul Sănătăţii nu ne-a oferit o poziţie oficială în acest caz. În România, peste 800.000 de persoane suferă de diabet dintre care aproape 15% sunt dependenţi de insulină.
Sursa: digi24.ro