„Bohemian Rhapsody”, filmul despre viaţa lui Freddie Mercury şi legendara trupă rock Queen, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 1.227.525,62 de lei în weekendul premierei.
Producţia Fox/New Regency „Bohemian Rhapsody” – care urmăreşte povestea trupei Queen din anii 1970 până la momente memorabile precum concertul susţinut la evenimentul caritabil Live Aid din 1985, de pe stadionul Wembley din Londra – a fost întâmpinată cu cronici amestecate, însă actorul Rami Malek este văzut ca un candidat la Oscaruri pentru interpretarea celebrului muzician Freddie Mercury. Lungmetrajul „Bohemian Rhapsody”, cu un buget de producţie de 55 de milioane de dolari, a fost regizat de Bryan Singer, iar Dexter Fletcher a finalizat producţia, după ce primul a părăsit echipa. Scenariul a fost scris de Anthony McCarten, nominalizat la Oscar pentru lungmetrajele „The Theory of Everything” şi „Darkest Hour”.
Liderul săptămânii trecute, animaţia Warner Bros. „Aventurile lui Smallfoot/ Smallfoot”, de Karey Kirkpatrick şi Jason Reisig, s-a situat pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 485.447,19 lei în weekend. Povestea unor Yeti care se întâlnesc cu un om beneficiază de vocile unor actori precum Channing Tatum, LeBron James, James Corden, Zendaya şi Danny DeVito, potrivit cinemagia.ro.
Poziţia a treia este ocupată de o premieră, producţia Sony „Goosebumps 2: Halloween bântuit/ Goosebumps 2: Haunted Halloween”, de Ari Sandel, care a obţinut încasări de 429.854 de lei.
Pe poziţia a patra se menţine musicalul „S-a născut o stea/ A Star Is Born”, cu care actorul Bradley Cooper debutează ca regizor şi care a avut încasări de 402.734,36 de lei de vineri până duminică. Un remake al filmului omonim din 1937, lungmetrajul o are în rolul principal feminin pe superstarul muzicii pop Lady Gaga.
Superproducţia „Venom”, de Ruben Fleischer, cu Tom Hardy în rolul principal, coboară de pe al doilea pe al cincilea loc, cu încasări de 400.441 de lei de vineri până duminică. În „Venom”, un film din universul Marvel, Tom Hardy interpretează rolul lui Eddie Brock, care, din jurnalist concediat, ajunge supererou cu probleme de personalitate de pe urma unei substanţe misterioase de provenienţă extraterestră.
Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti în weekend este completat de „Operaţiunea Hunter Killer/ Hunter Killer”, de Donovan Marsh (351.112,80 de lei), „Johnny English loveşte din nou/ Johnny English Strikes Again”, de David Kerr (289.880,06 lei), „Halloween”, de David Gordon Green (136.962,80 de lei), „Mile 22: Misiune secretă/ Mile 22”, de Peter Berg (118.790,55 de lei), şi „Misterul ceasului din perete/ The House with a Clock in Its Walls”, de Eli Roth (53.386,50 de lei).
Sursa: mediafax.ro