Vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, se află într-o permanentă campanie electorală pe bani publici, folosind instituția în cadrul căreia a primit o funcție vremelnică, pentru a-și face imagine, fiind și candidat pe listele PNL Arad pentru Camera Deputaților. Prin intermediul unor comunicate de presă transmise de funcționari publici din CJA (ei n-au nicio vină, să ne înțelegem) Boghicevici promite câte-n lună și-n stele cetățenilor din județ.
Un exemplu în acest sens este ultimul comunicat, în care Claudia Boghicevici le dă, chipurile, o veste bună locuitorilor de pe Valea Mureşului, de la Şoimoş şi Radna. Ce le spune Boghicevici: în sfârșit, după o foarte lungă perioadă de amorțeală, lucrurile se îndreaptă spre bine și aici! Este vorba de realizarea aducţiunii de apă potabilă pentru aceste localităţi.
Nu acum, stați să ne înțelegem, ci în următorii patru ani, Compania de Apă, din subordinea Consiliului Județean Arad, pregătind investiții mari! În masterplanul apă-canal sunt prevăzute lucrări de extindere pentru rețeaua de apă și canalizare în localitatea Lipova, în cele trei zone ale orașului: Lipova, Radna și Șoimoș, zice doamna Boghicevici.
Într-adevăr, numai că acest masterplan există de ani de zile, de pe vremea lui Ioțcu, iar doamna Boghicevici nu are nicio treabă cu apa de la Șoimoș sau Radna, fiind vorba de fonduri europene, pe POS Mediu 2. Probabil că subalternii au informat-o că s-a rezolvat problema datorită intervenției sale, altfel nu ne explicăm ieșirea în public, prin care să-i anunțe pe acei cetățeni că vor avea apă. N-o putem face pe doamna Boghicevici mincinoasă, așa că spunem doar că nu cunoaște problemele județului și se lasă păcălită de cei din jur.