„Nu am fost lăsaţi să ne facem treaba”
Atacantul „Bătrânei Doamne” speră ca jucătorilor să li se facă dreptate, dar în acelaşi timp este dezamăgit de situaţia în care a ajuns clubul fanion: „Ancheta de la Federaţie s-a deschis datorită nouă, jucătorilor. I-am sesizat pe cei de la AFAN, pentru că nu se poate ca acest domn să nu urmărească interesul echipei proprii, plus că ni s-a îngrădit dreptul la muncă, fapt pentru care am şi făcut plângeri. Când am semnat cu UTA, am făcut-o pentru aceste culori şi oraş şi pentru a ne îndeplini un obiectiv. Dar nu am fost lăsaţi să ne facem treaba, este ceva incredibil ce se întâmplă la acest club, practic ne sunt afectate şi carierele, pentru că nu am mai putut să jucăm de ceva timp, iar asta ne poate costa în viitorul apropiat.”
„Povestea s-a încheiat”
Apostu nu mai vede nicio o cale de ieşire din acest carusel al dezastrului şi consideră că principalul vinovat e Marţian: „Din punctul meu de vedere, povestea UTA-ei s-a încheiat, aşteptăm să se termine campionatul, nu îmi imaginam niciodată, nici în cele mai negre vise, ca UTA să ajugă într-o asemenea situaţie. După ce şi-a bătut joc de echipă şi a distrus acest club, mai vine şi aruncă declaraţii ieftine, fără nici o acoperire. Dacă ştia de pariuri şi de nu ştiu ce aranjamente, trebuia să o spună atunci, să vină şi să sesizeze organele competente.” Apostu taxează şi indiferenţa autorităţilor locale, complice la distrugerea echipei fanion a Aradului:
„Autorităţile locale sunt vinovate”
„Sigur că şi autorităţile sunt vinovate pentru această situaţie în care a ajuns UTA. Nu se poate ca un oraş de talia Aradului să rămână fără fotbal, petru că asta se întâmplă acum. Nu are nimeni de câştigat de pe urma faptului că în Arad există două echipe cu numele de UTA, ţinând cont că echipa de liga a doua este încă în activitate. Nu o să înţeleg niciodată acest lucru, din cauza unor ambiţii personale s-a ajuns aici, asta e realitatea crudă”, conchide Bogdan Apostu.