Bogata istorie genetică a câinilor, dezvăluită de un nou studiu

by Cristian Dobre

O mare parte din diversitatea speciilor de câini era deja prezentă la sfârşitul ultimei ere glaciare, în urmă cu aproximativ 11.000 de ani, a constatat un studiu publicat joi în revista Science, în cadrul căruia a fost analizat ADN-ul acestor animale, relatează AFP.

O echipă de cercetători de la Institutul Francis Crick din Londra a secvenţiat genomul a douăzeci şi şapte de câini, dintre care unii au trăit în Europa, Orientul Mijlociu şi Siberia, analizând inclusiv fragmente de schelete vechi de 11.000 de ani.

La acea vreme, cu mult înainte de domesticirea altor specii de animale, existau cel puţin cinci rase de câini cu origini genetice distincte.

„Unele dintre diferenţele pe care le observaţi când vedeţi câini pe stradă provin din perioada glaciară”, a explicat geneticianul Pontus Skoglund, care se numără printre autorii principali ai studiului. „Până la sfârşitul acestei perioade câinii erau deja răspândiţi pe scară largă în emisfera nordică”, a adăugat el.

Câinii sunt descendenţi ai lupilor, însă oamenii de ştiinţă nu au căzut deocamdată de acord cu privire la data exactă a acestei evoluţii – care s-a produs cu 25.000 – 40.000 de ani în urmă.

Acest nou studiu nu intră în această vastă dezbatere, însă consolidează ideea că nu există „decât o singură origine” a evoluţiei de la lup la câine.

Aşadar, toţi câinii au probabil o origine comună, „o specie de lup străvechi şi nu extinctă”.

Datele ADN prelevate din oase au permis stabilirea, printre altele, a faptului că în urmă cu aproximativ 4.000 de ani câinii europeni erau foarte diferiţi unul de celălalt, însă această diversitate s-a pierdut în timp. „Deşi câinii europeni de astăzi au forme şi dimensiuni diferite, genetic provin dintr-un subansamblu a cărui diversitate este mult mai limitată decât înainte”, a explicat un alt autor al cercetării, Anders Bergstrom.

Câinii ar fi putut evolua în aceeaşi manieră ca şi oamenii. Spre exemplu, prin comparaţie cu cimpanzeii, fiinţele umane au mai multe copii ale unei gene care creează o enzimă digestivă numită amilază salivară. În acelaşi timp, câinii au mai multe copii ale acestei gene spre deosebire de lupi, o tendinţă care a devenit mai pronunţată pe măsură ce dieta lor s-a adaptat vieţii asociate agriculturii.

„Înţelegerea istoriei câinilor ne permite să o înţelegem nu doar pe a lor, ci şi pe a noastră”, a precizat Anders Bergstrom.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments