Bodea, eroul din poartă: ”Rămânem uniţi, indiferent de scor”

by Sorin Haut

UTA a scos un punct, aseară, la Mioveni şi rămâne neînvinsă în ultimele patru meciuri din Liga a II-a, practic de când a revenit Ionuţ Popa la echipă.

”Un meci greu, cu două reprize diferite. Prima a fost controlată de Mioveni, care a avut mai mult inițiativă ofensivă, au și reușit să înscrie. Repriza a doua a fost de partea noastră, am avut și ocazie singur cu portarul, puteam chiar să câștigăm. Dar a fost și acel penalty, Roberto a apărat din nou, așa că rezultatul îl consider echitabil”, a apreciat Cristian Todea.

”Cel mai important e că nu am pierdut de patru meciuri și că ne continuăm seria pozitivă. E scopul nostru să acumulăm cât mai repede punctele necesare care să ne îndepărteze și matematic de zona subsolului. Pentru aceasta va trebui să continuăm linia rezultatelor pozitive și să reușim un meci întreg bun, nu doar o repriză”, a completat antrenorul principal al roș-albilor.

După ce la Balotești a înscris golul egalizator (2-2), Cătălin Hlistei a reușit şi acum să marcheze golul prin care roș-albii au egalat pe CS Mioveni și ajung astfel la patru rezultate consecutive fără eșec.

”Un meci foarte greu, dar disputat pe un gazon excelent, așa cum ar trebui să arate un teren de fotbal. A fost o primă repriză slabă a noastră, cu multe greșeli, plus că s-a jucat 14 contra 11, adversarii erau împinși de fiecare dată peste noi. A doua repriză mult mai bună a noastră, în care am reușit să avem mai multe ocazii și să dominăm. Îi mulțumim și lui Bodea care ne-a scos iar și vreau să felicit toată echipa pentru că am revenit a nu știu câta oară. Am dat dovadă de caracter și munca pe care am depus-o la Moneasa și pe care o depunem în fiecare zi la antrenament se vede”, au fost cuvintele lui Hlistei, la finalul confruntării de la Mioveni.

Meciul de la Mioveni, încheiat cu scorul de 1-1, a fost al doilea consecutiv pentru UTA în care adversarii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă. Atât etapa trecută, cât și acum, portarul Roberto Bodea a fost inspirat și a apărat execuția de la punctul cu var. Erou între buturi, portarul roș-albilor își felicită colegii și pune unitatea grupului pe primul loc.

”Vreau să îmi felicit colegii! Mă bucur că mereu rămânem uniți indiferent de scor și până acum am reușit să revenim de fiecare dată. Mulți oameni nu au avut încredere în noi, dar am rămas concentrați la ce avem de făcut și suntem o familie frumoasă. Suntem conștienți că nu avem jucători cu experiență la un nivel foarte mare, dar dorința și inima câteodată depășește talentul. Antrenorii sunt alături de noi și mereu ne încurajează, ne dau sarcini exacte care dau rezultate, iar experiența lor se vede”, a fost explicația lui Bodea pentru parcursul bun al echipei.

Foto: uta-arad.ro

Facebook Comments