Românii sunt aproape de limitele consumului caloric mediu recomandat de Organizația Mondială a Sănătății. Consumul de pâine este prea mare, iar de pește, iaurt, fructe și legume, prea mic. Studii recente arată că există anumite diferențe importante între obiceiurile noastre de consum și ale altor state.
Potrivit specialiştilor, avem nevoie de educație nutrițională timpurie. Medicii nutriţionişti recomandă întoarcerea la hrana integrală, la alimentația bogată în fructe și legume autohtone, lactate fermentate, pește și carne slabă neprocesată. Doctorii avertizează că prea multă pâine afectează grav sănătatea, iar lipsa legumelor şi fructelor ne slăbeşte sistemul imunitar.
Lygia Alexandrescu, preşedinte Societatea Română de Educaţie Nutriţională: Suntem o ţară orientată spre consumul de carbohidraţi, o ţară în care s-a consumat din toate timpurile mămăligă. După 1900, că tot suntem în an centenar s-a mâncat multă mămăligă şi a fost constant pe masa românilor, apoi cartoful a fost şi el prezent, deci suntem orientaţi spre carbohidraţi. Cantitate mare de pâine înseamnă risc de apariţia diabetului mai târziu în viaţă, mai ales dacă este o pâine de calitate inferioară şi aici ne referim la pâinea albă, care este o pâine fără fibre, care nu conţine substanţe nutritive. Ce înseamnă în timp îndelungat? Diabet, obezitate, hipertensiune, boli cardiovasculare, cancer. Practic, asta înseamnă o dietă dezechilibrată în ceea ce înseamnă glucide. Lipsa fructelor şi legumelor proaspete, a celor autohtone, în cantitate suficientă, înseamnă tot ce ţine de dezechilibru metabolic, înseamnă la fel constipaţie, balonare, risc de apariţie a bolilor cronice pe sistem digestiv, cancer de colon în timp şi aşa mai departe. Deci, fructele şi legumele înseamnă viaţa. Din tot ce-i crud ne luăm viaţa.
Românii mănâncă mai puţină carne faţă de locuitorii altor ţări europene. Statisticile relevă un consum de 64 kg pe locuitor, în timp ce în Spania, Germania şi Franţa consumul este de 85 de kg. În ceea ce priveşte consumul de pâine, vedem că un român mănâncă anual 95 kg, în timp ce media europeană este de 60 kg pe locuitor. Dacă ne referim la fructe şi legume, vedem că doar 35% din populaţia României mănâncă astfel de alimente, în timp ce media europeană este de 66%.”
–Pâine mănânc la fiecare masă, este nelipsită. În schimb, fructele şi legumele mai puţin.
–E un anotimp, din fericire, foarte bogat în fructe. Personal, eu aş mânca numai fructe şi legume. Ne ajută la sănătate? Evident, sigur că da. Mă simt mult mai în formă.
–Încercăm să reducem consumul de pâine, am tot văzut reclamele şi mai mult pâine neagră sau făcută în casă.
–Pâine mâncaţi la fiecare masă?
-Din păcate, da, ca orice român. În România se mănâncă multă pâine. Şi carne.
Consumul de peşte este de asemenea mult scăzut faţă de ţările Uniunii Europene, aproape cinci kilograme, faţă de media de 25 kilograme pe locuitor care se consumă la nivelul UE. Şi la alte capitole România e în urmă: un român mănâncă şapte kilograme de iaurt pe an, faţă de 30 de kilograme în Franţa sau 23 de kilograme în Bulgaria.
Sursa: digi24.ro