Oboseala, irascibilitatea, fluctuațiile de greutate, stările de depresie sunt semnale care ar trebui să ne îngrijoreze. Pot fi semnele unor afecţiuni tiroidiene şi atunci ar trebui să ne prezentăm cât mai repede la specialist. Statisticile arată că în România, în ultimii ani, a crescut numărul pacienţilor diagnosticaţi cu patologii ale tiroidei. De aceea, prevenţia este cea mai importantă. Astăzi începe o campanie naţionala de conştientizare a importanţei depistării acestor boli.
Fluctuațiile de greutate, oboseala, depresia, starea generală proastă, incapacitatea de concentrare pot fi semne ale unor probleme tiroidiene care trebuie tratate de urgență, atrag atenția medicii. În România, numărul pacienților cu afecțiuni tiroidiene s-a triplat în ultimii de 6 ani. Nediagnosticate, aceste afecțiuni nu doar că afectează psihicul pacienților, ci le cauzează și afecțiuni mai grave.
„România este o țară cu deficit de iod. Prevalența bolilor tiroidiene în România este mai mare decât în țările din UE, dar în ultima vreme românii sunt supuși tot mai mult unui stil de viață stresant, alergenilor alimentari sau de altă natură, noxelor, poluării, iar acest stres are efect asupra tiroidei, care este o glandă cunoscută ca fiind de adaptare la stres,” explică dr. Diana Păun, Consilier de Stat, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială..
„Bolile tiroidiene sunt extrem de frecvente în România, mai ales la femei. Potrivit Institutului de Sănătate Publică, în 2016, din totalul cazurilor de hipotiroidie, 86% din cazuri au fost femei,” precizează medicul.
„Pacienții care au anumite simptome, precum: fluctuații de greutate, oboseală, depresie, stare generală proastă, incapacitate de concentrare sunt sfătuiți să se prezinte la medicul de familie. Acesta, după efectuarea testelor standard pentru patologia tiroidiană, va putea să diagnosticheze afecțiunea și să coordoneze pacientul mai departe către medicul endocrinolog. Pe site-ul Asociației Pacienților cu Boli Autoimune există o hartă a medicilor endocrinologi pentru a facilita adresarea pacienților către medicul endocrinolog cel mai apropiat,” adaugă dr. Diana Păun.
Sursa: digi24.ro