Peste trei milioane de români sunt în faza de prediabet, iar cei mai mulţi nu conştientizează acest lucru. Aşa că nu iau măsurile necesare pentru a evita instalarea diabetului zaharat. Prediabetul creşte şi riscul de infarct și accident vascular cerebral. Când ar trebui să ne testăm și cum putem controla schimbările în această fază a bolii, aflăm de la prof. dr. Cristian Serafinceanu, preşedintele Societăţii Romane de Diabet, Nutriţie si Boli Metabolice.
Există două feluri de prediabet: creșterea glicemiei matinale, formă mai ușoara, și alterarea toleranței la glucoză, formă mai gravă.
De obicei, prediabetul este asimptomatic, dar sunt anumite semne care pot indica acest diagnostic: sete excesivă, urinat frecvent, vedere încețoșată, oboseală extremă.
„Dacă observăm că ne crește circumferința abdominală sau avem hipertensiune, trebuie să le investigăm și pe celelalte. Oricare dintre aceste simptome, de regulă, le asociază și pe celelalte,” spune medicul.
„Dacă sunt niște populații de risc, mai frecvent la bărbați, mai frecvent după 40 de ani, dacă în familie există rude cu diabet zaharat de tip 2, dacă descoperim o hipertensiune sau un colesterol crescut sau trigliceridele crescute, atunci trebuie să le investigăm și pe celelalte pentru a vedea dacă există acest sindrom metabolic,” adaugă specialistul.
Modificarea stilului de viață poate preveni transformarea prediabetului în diabet. „Pentru a nu ajunge la diabet trebuie optimizat stilul de viață. Adică să scadă în greutate, măcar 5-10% în următoarele 6 luni, trebuie să facă un efort fizic moderat, 150 de minute de efort fizic moderat sau intens, să renunțe la fumat și să aibă un regim de somn adecvat, între 6 și 8 ore pe zi.
În alimentație, trebuie să scadă aportul caloric și renunțarea la alimentele cu index glicemic mare. De asemenea, redusă sarea, consumarea suficientă de apă,” recomandă prof. dr. Cristian Serafinceanu.
Sursa: digi24.ro