BNR avertizează: Revine inflația

by Dana B.

Rata anuală a inflației ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%.

„Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 — februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA și de eliminarea supra-accizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017”, se arată într-un comunicat al BNR, potrivit Agerpres.

Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației își păstrează profilul ascendent. Astfel, ea reintră în interiorul intervalului țintei staționare spre finalul anului 2017, iar la începutul anului 2018 urcă în jumătatea superioară a acestui interval, la valori mai ridicate decât cele prognozate anterior.

„Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin din mediul intern și extern. Pe plan intern, acestea derivă, în principal, din conduita politicii fiscale și a celei a veniturilor pe anul 2017. În plus, incertitudinile rămân și în privința ajustărilor viitoare ale prețurilor administrate, dar și în ceea ce privește evoluția climatului general intern. Pe plan extern, relevante rămân riscurile legate de creșterea economică în zona euro induse de incertitudinile politice asociate calendarului electoral al anului 2017 și negocierilor pentru Brexit, divergența conduitei politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, precum și de problemele sistemului bancar european”, spune BNR.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments