Grefierii din toata tara isi intrerup activitatea, vineri, intre orele 10:00 si 13:00, anuntand ca este vorba despre un „protest spontan” in fata sediilor instantelor sau parchetelor, potrivit Asociatiei Grefierilor din Romania. La Bucuresti, grefierii anunta un miting in fata sediului Ministerului Justitiei, potrivit Mediafax.
„Pentru recunoasterea, apararea drepturilor si intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari si registratori, grefieri statisticieni si grefierii documentaristi din cadrul instantelor si parchetelor de pe langa acestea, intrerupem activitatea in data de 07.10.2016 intre orele 10 – 13, prin protest spontan in toate orasele din tara, in fata sediilor instantelor sau parchetelor, atat grefieri de instante cat si cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfasurarea mitingului la Bucuresti”, arata Asociatia Grefierilor din Romania, intr-un comunicat.
Sindicalistii ii invita pe grefierii din cadrul instantelor si parchetelor din toata tara sa se uneasca si sa se ralieze protestelor din tara pentru sustinerea Federatiei Nationale Sindicale Projust, care vineri, intre orele 10 – 13, picheteaza sediul Ministerului Justitiei la Bucuresti: „Scopul acestor manifestari constitutionale si legale este determinat de necesitatea imbunatatirii situatiei profesionale si economice a categoriei noastre de personal, parte componenta si esentiala a sistemului judiciar”, se mai arata in comunicat.
Facebook Comments
previous post