Ziua de vineri, 04. 05. 2018, a reprezentat un spațiu al întâlnirii dintre Biserică și Școală în localitatea arădeană Cintei, în conformitatea cu modelul reliefat și arătat de decenii de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Acest spațiu al întâlnirii a afirmat și a recunoscut rolul educatorilor în actul de formare cultural-artistică și biblic-creștină a copiilor. Noi toți avem nevoie să găsim modele atrăgătoare, coerente și autentice pentru copiii de astăzi. De aceea, copiii claselor primare și cei ai grupelor de preșcolari ai Şcolii Generale Cintei s-au bucurat de evenimentul dialogului, comuniunii și bucuriei realizat prin implicarea Părintelui Nicu Breda, Parohul din localitate, a domnișoarei Dihel Mariana-Daniela, Directorul Școlii Gimnaziale, și a profesorului de religie ortodoxă Buntean Sebastian-Petru. La eveniment a participat și domnul Gheorghe Dudaș, primarul comunii Zărand. Arhiepiscopia Aradului a donat tuturor copiilor material didactic pentru cateheza biblic-eclezială, pentru cunoașterea mesajului Evangheliei și dobândirea unei educații creștine. Materialul didactic primit îi ajută pe copii să găsească apropierea de Domnul Iisus Hristos prin intermediul Maicii Sale, Maria.
Suntem conștienți că avem nevoie de întâlnire între noi și cu alții pentru a putea construi legături creștine profunde. Avem nevoie de o Biserică care să ne ajute să găsim vocația noastră, în toate semnificațiile sale. Avem nevoie să revitalizăm simțul de comunitate ortodoxă care ne conduce la un simț de apartenență, în contextul în care religia nu mai este văzută ca mijlocul principal prin care un tânăr pornește spre căutarea de sens, deoarece adesea se adresează tendințelor și ideologiilor moderne. Tinerii au nevoie să întâlnească misiunea lui Hristos și nu ceea ce li se poate părea o așteptare morală la care nu se poate ajunge. În orice caz, se simt nesiguri despre cum se fac toate acestea. Întâlnirea cu Iisus Hristos trebuie să fie promovată în tineri, spre care Biserica trebuie să se îndrepte.
Materialele didactice dăruite copiilor reprezintă o relație dintre artă și frumuesțe. Frumusețea este universal recunoscută și Biserica în decursul istoriei sale a știut să evanghelizeze și să se facă prezentă prin exprimările artistice, precum muzica, artele figurative, arhitectura, designul, etc. Copiii și tinerii răspund cu ușurință și le este plăcută creativitatea și expresivitatea.
Arhim. Teofan Mada