UTA nu s-a putut plânge prea mult de arbitraj în acest sezon de Liga 1 până la meciul cu FCSB, când într-adevăr a fost furată grosolan de Marian Barbu şi brigada sa. Doar că arădenii sunt şi avantajaţi de unele decizii de arbitraj, iar asta s-a întâmplat chiar etapa trecută, cu FC Botoşani, scor 0-0, când bucureşteanul Marcel Bărsan i-a iertat pe „roş-albi” de un penalty cu eliminare, la aceeaşi fază. Este vorba despre acţiunea petrecută în minutul 16 al meciului de pe „Francisc Neuman”, când în urma unui corner, Vorobjovas a respins cu braţul mingea trimisă cu capul de un adversar, mijlocaşul UTA-ei fiind pe linia porţii! Reluările confirmă henţul, iar specialistul în arbitraj al celor de la Digi Sport, Ion Crăciunescu, a fost clar: „Este o fază clară, lovitură de la 11 metri şi cartonaş roşu. O decizie importantă, pe care Bîrsan nu a luat-o, are galben de la mine” a spus fostul mare arbitru român, care le acordă cartonaşe arbitrilor cu greşeli mari în fiecare etapă. Ilie Dumitrescu, prezent şi el în studio, a fost de aceeaşi părere cu Crăciunescu, că Botoşaniul trebuia să primească penalty la acea fază, iar Vorobjovas cartonaş roşu. Trăgând linie după 19 etape, UTA este aproape pe zero la decizii de arbitraj pro şi contra, aşa că nu are motive să dea vina pe arbitri.
FCSB este ajutată la foc continuu: ultima decizie pro-Becali, la Mediaş
În schimb, campioana ajutoarelor din partea arbitrilor este de departe a doua clasată, FCSB, care după jaful cu UTA a fost din nou avantajată şi la Mediaş, în meciul cu Gaz Metan. În minutul 87, Creţu a faultat clar în careu, dar centralul Cătălin Popa nu a acordat nimic. Ion Crăciunescu nu a fost de aceeaşi părere şi a spus că fundaşul bucureştenilor se sprijină cu cotul pe adversar, mai exact pe Yuri, fază la care se impunea penalty. FCSB s-a impus la Mediaş cu 1-0. Este a 12-a decizie eronată de arbitraj doar în acest sezon, în favoarea FCSB-ului, suficient cât să înţelegem că deja nu mai sunt întâmplătoare aceste decizii înlănţuite în favoarea formaţiei lui Becali. Probabil că doar aşa se poate menţine aprinsă lupta la titlu, altfel CFR Cluj desprinzându-se decisiv spre câştigarea unui nou campionat. Conform unei analize a celor de la Gazeta Sporturilor, cele mai dezavantajate formaţii în acest sezon, din cauza deciziilor de arbitraj, sunt Chindia, FC Argeş şi FC Botoşani.