Marele Vizionar Gheorghe Falcă, secondat de umbra Sergiu Bîlcea, a reușit să se răzbune în cele din urmă pe fostul președinte al CJA Adrian Țolea, care a îndrăznit în 2016 să-i iasă din cuvânt. După mai multe luni de luptă, Falcă și Bîlcea, în calitate de membru în conducere, respectiv președinte al ADI Deșeuri au semnat executarea lui Țolea.
În data de 14 august, când toată lumea se pregătea de mini vacanța de Sfânta Maria, Falcă și Bîlcea au emis decizia cu nr. 4 a ADI Deșeuri, prin care „se desface disciplinar contractul individual de muncă al domnului Țolea Adrian-Florin, având funcția de director executiv al aparatului tehnic propriu constituit în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad“.
Printre altele, lui Țolea i se impută faptul că nu recunoaște calitatea de președinte a lui Sergiu Bîlcea, că nu a colaborat cu CJA, adică din nou cu Bîlcea, sau că nu s-a purtat nefiresc cu conducerea, deci tot cu Bîlcea! Bineînțeles, sunt aduse și o serie de acuze cu privire la activitatea directorului, care așa cum am mai spus de multe ori, este scos țap ispășitor pentru scandalul gunoaielor, după cum reiese și din decizia nr4, prin care a fost concediat de colegii săi din PNL.
Cazul va ajunge în instanță, pentru că Adrian Țolea a anunțat că va contesta decizia respectivă. Cu alte cuvinte, circul continuă.
Vezi mai jos decizia și motivele concedierii: