Bîlcea: Pensiile cresc în mod cert cu 13,8% de la 1 ianuarie

by Adrian Pavel

Pensiile vor fi indexate cu rata inflației de la 1 ianuarie, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea. „Majorarea pensiilor cu 13,8% este o certitudine. Este vorba despre respectarea legislației care apără puterea de cumpărare a pensionarilor. Vreau să amintesc că PNL a susținut și anul trecut o majorare a pensiilor mai mare decât cea acceptată în final de partenerii noștri de guvernare. Mai mult, în ultimii ani cu guvernare liberală, pensiile au crescut cu 40%, punctul de pensie crescut de la 1265 de lei la 1785 de lei, utilizând surse de finanțare sustenabile. Procentul de creștere suplimentar pe parcursul anului viitor prin recalculare este în dezbatere dar trebuie evaluat atent, ținând cont pe de o parte de nevoile părinților și bunicilor noștri, pe de altă parte de alte angajamente care sunt importante pentru viața tuturor: evitarea creșterii impozitării, sprijinirea mediului privat, respectarea angajamentului față de cadrele didactice. Cred că în acest timp avem de făcut reforme pentru a îmbunătăți rata de absorbție a fondurilor europene și reforma statului, pentru reducerea cheltuielilor”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.

Facebook Comments