Vicepreședintele CJA Sergiu Bîlcea a lansat un atac la adresa senatorului Fifor pe care îl acuză că nu știe ce se întâmplă în Arad, „deși se pretinde fals îngrijorat de orașul nostru“. „Asta ca să nu spunem că știe, dar minte intenționat! Afirma, cu nonșalanță, că în ultimii 12 ani în Arad nu s-a putut construi un spital, deși bani au fost mereu”, spune Bîlcea.
Bîlcea susține că Fifor n au aflat, încă, de construirea spitalului TBC, Aradul fiind singurul județ din România care a construit un spital nou din banii comunității locale! „Pentru că pesediștii au trimis banii județului Arad la Dolj, în fieful lui Fifor, Consiliul Județean a construit spitalul de la zero, pe cheltuiala Aradului. Este vorba de un spital public, iar prima măsură a noii conduceri a Consiliului Județean a fost să dispună finalizarea demersurilor de mutare a secției TBC în noul spital până la sfârșitul anului. Este adevărat că Fifor trece doar din când în când pe la Arad, dar chiar să nu fi aflat? Sau nerușinarea merge până într-acolo încât îi minte în față pe arădeni, fără să clipească? Consiliul Județean Arad a investit peste zece milioane de euro în Spitalul Județean, numai din fonduri locale și europene. Suntem conștienți că mai sunt încă multe de făcut și le-am fi făcut, dacă aveam în parlamentarii PSD un partener și nu o frână pentru județul Arad. Să ne spună Fifor, în calitate de parlamentar, câți bani a obținut pentru sistemul sanitar arădean. Vă spun eu: zero!” – a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.