Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră că atacurile la persoană pe care le foloseşte PSD Arad nu reprezintă altceva decât încercarea de a deturna discuţiile de la administraţie înspre polemică.
„Consider că, prin aceste atacuri la persoană, PSD nu face decât să încerce să-şi mascheze neputinţa. Nu mă deranjează că sunt atacat, accept orice dispută bazată pe argumente, care, la finalul ei, să se materializeze prin ceva, printr-o realizare, printr-un pas concret. Însă, mi se pare deranjant că aceste atacuri conţin neadevăruri, conţin cuvinte jignitoare, totul pentru a abate discuţia de la adevăratele obiective ale judeţului Arad, de la cerinţele şi dorinţele arădenilor”, a precizat Sergiu Bîlcea.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad le reaminteşte consilierilor judeţeni PSD că au fost aleşi de către arădeni pentru a reprezenta interesele acestora. „Cred că domnii consilieri de la PSD n-au înţeles rolul pe care îl au în administraţia judeţeană, motivele pentru care au fost împuterniciţi de cetăţeni să le reprezinte interesele. Cu atât mai mult cu cât PSD este la guvernare! Am depus 7 proiecte pentru modernizarea unor drumuri, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, program finanţat de Guvernul României. Cred că finanţarea acestor drumuri ar trebui să fie principala preocupare a consilierilor PSD, nu atacurile la persoană. Cetăţenii Aradului au aşteptări de la Guvernul PSD, de la consilierii judeţeni ai PSD, aşa cum au aşteptări şi de la noi. Consiliul Judeţean şi-a făcut «temele». În schimb, PSD nu! Se pare că PSD a întors spatele arădenilor, aşa cum consilierii PSD au întors spatele, plecând din sală, atunci când a fost prezentată strategia Consiliului Judeţean privind drumurile judeţene”, a completat Sergiu Bîlcea.