Un tanar ranit grav in incendiul din clubul Colectiv, care fusese transferat saptamana trecuta la un spital din Birmingham, a murit marti dimineata, bilantul in urma tragediei urcand la 48 de morti, anunta Digi 24.
In cursul zilei de luni, bilantul tragediei urcase la 47 de morti, dupa ce jurnalista Teodora Maftei a murit la o clinica din Israel, unde a fost transferata saptamana trecuta, iar luni seara si-a pierdut viata Liviu Zaharescu, un tanar din Brasov, care lucra ca fotograf pentru o publicatie online de muzica rock.
13 persoane au decedat weekendul trecut, atat in spitalele din Capitala, cat si in strainatate. Cei care si-au pierdut viata in ultimele zile sufereau de insuficienta organica sistemica.
Luni seara, numarul pacientilor internati dupa tragedie era de 71, 14 dintre acestia fiind in stare critica, iar 7 in stare grava.
Ceilalti 50 de pacienti erau in stare stationara.
BILANTUL VICTIMELOR DIN „COLECTIV“ A AJUNS LA 48. UN TANAR A MURIT LA UN SPITAL DIN ANGLIA
Facebook Comments