Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru.
Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere sunt în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară ne cutremură de fiecare dată.
De aceea, facem un apel la toți participanții la trafic să circule cu respectarea legii – doar așa putem fii cu toții în siguranță.
În perioada 1 ianuarie – 31 august 2022, la nivel judetean, au fost înregistrate 57 de accidente grave, soldate cu decesul a 25 de persoane și rănirea gravă a altor 40.
Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021, au fost înregistrate cu 8 mai puține accidente (-12,3%), cu 2 mai multe persoane decedate (+8%) și cu 13 mai puține persoane rănite grav (-24,5%) .
Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost viteza neregulamentară (26,3%), fiind înregistrate 15 accidente, soldate cu decesul a 11 persoane şi rănirea gravă a altor 9, indisciplina pietonilor (14,00%), fiind înregistrate 8 accidente, soldate cu decesul a 5 persoane şi rănirea gravă a altor 6.
De asemenea, printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt și abaterile bicicliștilor (12,2%), rezultând 7 accidente, soldate cu decesul a 3 persoane şi rănirea gravă a altor 4, neacordarea priorității de trecere vehiculelor (12,2%), fiind înregistrate 7 de accidente, soldate cu decesul a 2 de persoane şi rănirea gravă a altor 5 și neacordarea priorității de trecere pietonilor (8,7%), fiind înregistrate 5 de accidente, soldate cu decesul a unei persoane şi rănirea gravă a altor 4.
Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 73,6% din totalul accidentelor rutiere grave.
Totodată, cele cinci cauze menționate anterior au generat 76% din totalul deceselor, 8% reprezentând indisciplina pietonilor, 44% nerespectarea regimului legal de viteză, 12% indisciplina bicicliștilor, 8% neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 4% neacordarea priorității de trecere pietonilor.
Pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, au fost aplicate 35.984 de sancțiuni, dintre care 479 pentru indisciplina pietonilor, 11.593 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 137 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 688 pentru indisciplina bicicliștilor, 168 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 111 pentru indisciplina conducătorilor de trotinete.
De asemenea, au fost reținute 2.197 de permise de conducere, dintre care 986 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (926 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h și 60 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h), 243 pentru consumul de alcool (contravenție), 137 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor și 168 pentru neacordare prioritate de trecere vehiculelor.
La nivel județean, polițiștii au retras 788 certificate de înmatriculare/înregistrare, dintre care 495 (62%) pentru deficiențe tehnice, iar restul de 293 pentru alte situații, fiind retrase, totodată, și 119 plăcuțe de înmatriculare și imobilizate 94 de vehicule.
De asemenea, au fost constatate 383 de infracțiuni la regimul rutier, dintre care 140 reprezentând alcoolemie peste limita admisă, 111 infracțiuni de conducere fără permis, 13 fapte de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat ori suspendat, 69 infracțiuni de conducere sub influența unor substanțe psihoactive și 50 de alte abateri.
Acțiunile polițiștilor pentru siguranța rutieră vor continua.