Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni de la sfârșitul săptămânii trecute

by Andreea Radu

În acest sfârșit de săptămână (08 -10.03.2024), la nivelul județului Arad, pompierii militari au gestionat 82 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 79 solicitări.

Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 3 incendii, dintre care două au fost înregistrate la coșurile de fum ale unor case din localitățile Gurahonț și Chereluș, iar al treilea la un autoturism din municipiul Arad. Incendiile au fost stinse prompt de către pompierii militari arădeni, în urma acestora rezultând strict pagube materiale.

Vă reamintim că o mare parte din incendiile care se produc în sezonul rece la gospodării sunt cauzate de utilizarea coșurilor de fum defecte sau necurățate, respectiv de utilizarea mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative în perioada sezonului rece, vă recomandăm să respectați o serie de măsuri de prevenire a incendiilor

❗Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;

❗Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

❗Nu vor fi utilizate instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;

❗Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, care are o funcție nouă, bazată pe inteligența artificială, și care răspunde întrebărilor pe linie de situații de urgență, dar și de pe aplicația DSU.

Facebook Comments