Liga Elitelor U16 (play-off, etapa 7): UTA – Politehnica Timişoara 2-1
UTA U16 s-a impus cu 2-1 în derby-ul cu Politehnica Timișoara. Ancateu a marcat „dubla” care a adus victoria trupei antrenate de Sandu Gaica, Adi Ungur, Radu Mărginean și Costel Bogoșel. Primul unsprezece al arădenilor a fost alcătuit din Cioară – Glevan, Ancateu, Ene, Berar, Hodoșan, Bărbat, Păduraru, Corchiș, Tolcea, Iancu. Pe parcurs au mai jucat Cismaș, Burcă, Ronai, Bokse și Cîrlan.
Liga Elitelor U15 (play-off, etapa 7): UTA – CSJ Știința U Craiova 9-0
UTA U15 i-a avut ca adversari pe cei de la CSJ Știința U Craiova, cărora le-au administrat un scor usturător, 9-0. Ile, cu un „hat-trick”, Tomoioagă cu o „dublă”, respectiv Barbu, Orădan, Sandu și Spătariu cu câte un gol au fost marcatorii trupei lui Dinu Donca și Alex Nistor. Formația de start a „roș-albilor” a fost următoarea: Șuli – Drăgușin, Sherzad, Sabău, Mărgan, Antochi, Picioruș, Ile, Tomoioagă, Barbu, Orădan. Au mai jucat Sandu, Cioară, Tănăsie, Zachar și Spătariu. Cu trei etape înainte de final, arădenii se află pe poziția secundă, cu 42 de puncte. Pe următoarea poziție se poziționează Universitatea Cluj, cu 35 de puncte. Următoarea partidă pentru UTA U15 și U16 va fi în deplasare la FC U Craiova, duminică.
Liga Elitelor U14 (etapa 15): Academia Partium – UTA 3-2
În Liga Elitelor U14, trupa lui Mircea Aslău s-a deplasat la Academia Partium, însă nu a reușit să aducă niciun punct la Arad, deoarece gazdele au înscris golul victoriei la ultima fază, dintr-o lovitură liberă. Pentru „roș-albi” au înscris Burta și Buțiu. Primul unsprezece a fost alcătuit din Pasquale – Remetea, Popov, Vârciu, Istrate, Părtan, Oraș, Peleu, Burta, Benea, Aslău. Au mai jucat Molnar, Pantea, Cean, Cătană, Bandrabur și Buțiu. Sâmbătă, UTA U14 joacă pe teren propriu cu ACS Transilvania Bistrița.
academia-uta.ro