Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziția de mașini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice, a declarat, luni, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, într-o conferință de specialitate.
„Măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, prin Fondul pentru Mediu, Administrația Națională de Meteorologie, Garda Națională de Mediu, duc exact în direcția diminuării emisiilor cu efect de seră. Avem programul Rabla, iar în același timp am implementat finanțare pentru achiziționarea de mașini electrice și, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice. Sunt măsuri pertinente pe care le ținem sub supraveghere. Ne gândim foarte bine să implementăm tot ce înseamnă circulația în zone critice în marile aglomerări, astfel încât deplasarea către locul de muncă să se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent că vorbim de mașini personale sau de cele de transport public în comun. Am implementat, de asemenea, inclusiv finanțare pentru RO-LA, un program guvernamental multianual pentru transportul a tuturor vehiculelor de gabarit mare pe calea ferată, astfel încât poluarea să nu mai fie la nivelul de astăzi, iar circulația rutieră pe șosele să nu mai fie îngreunată. Vrem ca fiecare cetățean din această țară să știe ce sunt schimbările climatice și care sunt măsurile care se iau pentru diminuarea acestora”, a menționat Gavrilescu.
Potrivit ministrului Mediului, în perioada următoare, ministerul de resort, alături de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), va depune un proiect pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pe exercițiul financiar 2014—2020, astfel încât rețeaua de radar meteo să poată să fie performantă, iar previziunile să fie realizate în timp util.
De asemenea, Grațiela Gavrilescu a vorbit despre modul în care România contribuie la dezvoltarea și implementarea de soluții menite să diminueze efectele schimbărilor climatice.
„Acum câțiva ani și eu, și dvs., când auzeam noțiunea de schimbări climatice, ne întrebam ce înseamnă. Înseamnă foarte mult. Înseamnă că am avut în România anul acesta temperaturi extreme care ne-au îngrozit, am avut parte de fenomene meteo extreme cu pagube însemnate. Fiecare dintre noi, prin poluarea pe care o producem, reușim să o luăm în niște direcții nu tocmai fericite. Mai presus de toate, siguranța cetățeanului trebuie să fie la adăpost. După cum știți, Guvernul României a aprobat prin Ordonanță de Urgență implementarea aplicației ‘RO Alert’, pentru ca fiecare cetățean să știe ce măsuri trebuie să ia pentru a se pune la adăpost. Acum 25 de ani s-a vorbit pentru prima dată la Rio de Janeiro s-a pus în dezbatere modul în care trebuie să începem să luăm măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. De asemenea, sunt 20 de la ani de la Protocolul de la Tokyo, prin care toate țările au fost puse în temă cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un rol extrem de important pe care l-a avut și România a avut loc la Conferința de la Paris. România, ca stat, este direct interesată ca populația să trăiască într-un mediu sănătos”, a menționat ministrul Mediului.
Ministerul Mediului și Administrația Națională de Meteorologie (ANM) organizează, în perioada 16-17 octombrie, conferința internațională „Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale”.
Evenimentul se desfășoară în contextul proiectului „Săptămâna adaptării la schimbările climatice”, inițiativă finanțată din Fondul pentru Relații Bilaterale în cadrul programului RO 07, prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, Ministerul Mediului având rol de Operator de Program.
Sursa: agerpres.ro