Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ este recunoscută ca fiind un spațiu propice manifestărilor culturale. Desigur, în aceste vremuri dificile, întâlnirile cu public s-au rărit în mod sensibil. Cele care s-au desfășurat aici, totuși, au fost restrânse ca număr de participanți, tocmai pentru a respecta prevederile legale din punct de vedere al protecției sanitare. Iar când este vorba de sănătatea tuturor, aceasta devine o prioritate. De aceea, biblioteca a căutat noi soluții, adaptate situației medicale speciale prin care trecem. Colega noastră, Lucia Bibarț, este și o talentată poetă și conduce filiala arădeană a „Ligii Scriitorilor”. Întâlnirile cu scriitorii arădeni se desfășurau periodic, până acum, într-una din sălile instituției, ele devenind chiar tradiționale. Cum deocamdată acest lucru nu mai este posibil, soluția pentru aceste întâlniri literare a fost recurgerea la spațiul virtual. Asta s-a întâmplat ieri, 12 august, 2020. A fost un „examen” și pentru Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ care a organizat, în premieră, un cenaclu online. „Practic este prima întâlnire a Ligii Scriitorilor după câteva luni de așteptare, din motivele pe care le cunoaștem cu toții. Important este că ne-am acomodat noilor condiții și scriitorii tineri au primit cu bucurie noua modalitate de interacțiune. La această primă reuniune virtuală au participat șapte membri ai Ligii Scriitorilor Arad. Au fost colegi din Macea, Lipova, Șiria, care au citit câte două poeme. S-au comentat poemele citite, chiar mai cu aplomb și la obiect, decât altădată. Onest, cu umor și pertinență. În final, fiecare dintre lectori a făcut câte o recomandare de lectură. A fost o ședință foarte reușită. Peste așteptări “, a punctat Lucia Bibarț. Pe viitor, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ Arad va mai organiza și alte evenimente online.