La începutul verii, administrația locală anunța că circulația pe Podul Decebal a fost suspendată în perioada 18 mai – 03 septembrie. După ce se lucrase la structura de rezistență a podului, venise rândul structurii rutiere și pietonale. Consilierul Marin Lupaş avertizase încă din luna iulie, în cadrul unei şedințe CLM, că firma constructuoare nu lucrează destul de mult pentru a se încadra în graficul anunțat.
„Sunt dezamăgit de întârzierile de la Podul Decebal. Trebuia ca începând cu acest weekend să se poată circula deja, însă după vizita pe care am făcut-o la șantierul de pe pod, situația este departe de a fi finalizată. Școlile se vor deschide în o săptămână, Primăria Arad trebuie să se mobilizeze de urgență pentru a nu avea întreg orașul blocat”, declară Marin Lupaș, consilier local.
„Trotuarele sunt într-o stare mai avansată cu excepția scărilor către Faleza Mureșului, însă la partea carosabilă stadiul lucrărilor este în spatele graficului anunțat! Mai mult, îmbinările cu șoseaua sunt încă la stadiul de nisip, iar la intersecția cu Bulevardul Dragalina șoseaua este complet distrusă”, observă consilierul Lupaș.
Soluția avansată de Marin Lupaș este reprezentată de urgentarea lucrărilor şi finalizarea lor până la deschiderea anului școlar, în paralel cu penalizarea firmei constructoare pentru întârzierile înregistrate.
„Menționasem în luna mai că trebuie prioritizat confortul cetățenilor nu al firmelor care lucrează pe bani publici. Administrația locală trebuie să dea dovadă că lucrează în interesul arădenilor și nu al unor firme private. Primăria Arad trebuie acum să urgenteze constructorul, să lucreze zi şi noapte astfel încât Podul Decebal să fie finalizat până la începerea anului şcolar. Mă aștept şi să fie sancționat constructorul pentru întârzierile care vor deranja încă pentru câteva săptămâni circulația în oraș”, concluzionează Lupaș.