Real Madrid este foarte aproape de calificarea în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Chelsea, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 3-1 (2-1), miercuri seara, la Londra, în prima manşă a sferturilor de finală. Madrilenii, de 13 ori campioni ai Europei (record), au avut o evoluţie pragmatică şi s-au impus prin hat-trick-ul francezului Karim Benzema (21, 24, 46). Golul londonezilor a fost semnat de Kai Havertz (40). Francezul Benzema a ajuns la 37 de goluri marcate în acest sezon în 36 de partide în toate competiţiile şi 11 în opt meciuri în actuala campanie de Champions League. El este doar al patrulea jucător care reuşeşte hat-trick-uri consecutive în Liga Campionilor, după Cristiano Ronaldo, Lionel Messi (în stagiunea 2016/17) şi Luiz Adriano (2014/15). Manşa secundă se va juca la Madrid, pe 12 aprilie.
Hatrick de poveste reuşit de Benzema, Villareal a surprins-o pe Bayern
Villarreal a reuşit o victorie mare în faţa puternicei echipe germane Bayern Munchen, cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală. Olandezul Arnaut Danjuma (8) a marcat singurul gol al partidei, dar ”Submarinul galben” poate regreta că nu a câştigat mai clar, având în vedere ratările pe care le-a avut în acest meci. Bayern a pierdut doar două meciuri din ultimele 30 jucate în Champions League (26 victorii, 2 egaluri). Bayern nu mai fusese învinsă în deplasare în Liga Campionilor de 22 de partide consecutive, un record al competiţiei (17 victorii, 5 egaluri). Ultimul său eşec data din septembrie 2017, 0-3 cu PSG. Manşa secundă va avea loc în data de 12 aprilie, la Munchen. (agerpres)